Noi investiţii la viitoarea Casă a Muzeelor
Dimensiune font:
* în total, în fosta clădire a Chesturii de Poliţie, situată pe strada Vasile Alecsandri, vor fi investiţi aproape 20 milioane lei * noul muzeu va cuprinde şi o zonă dedicată Pogromului, cu o expoziţie de colecţii unicat de fotografii, manuscrise şi obiecte
Viitoarea „Casă a Muzeelor” se află în plin proces de reabilitare. Construcţia, realizată la începutul secolului XX, sediu al fostei Chesturi de Poliţie şi locul în care a funcţionat revista „Viaţa Românească”, a fost inclusă în lista monumentelor istorice în 2015. „Este un proiect ambiţios, la care s-a muncit în echipă şi s-a pus mult suflet pentru ca o clădire cu o valoare importantă pentru acest oraş să fie salvată şi redată publicului iubitor de istorie şi cultură. Va fi un complex, o Casă a Muzeelor aşa cum i s-a spus, care prin varietate va atrage mii de vizitatori anual”, a afirmat, în cadrul conferinţei, Marieta Afilipoaie, directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi.
La rândul său, Romeo Olteanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a precizat că lucrările de reabilitare, începute în anul 2018, sunt realizate, în prezent, în proporţie de 90 la sută. „Până acum, zidurile clădirii au fost restaurate, iar şarpanta a fost înlocuită. Mai sunt câteva amenajări de făcut la interiorul clădirii, la care se adaugă cele de la curtea din incintă. Echipele lucrează permanent în colaborare cu specialişti şi istorici, astfel încât, în final, muzeul să îşi recapete adevărata valoare”, a menţionat Romeo Olteanu.
Viitoarea „Casă a Muzeelor” va avea o sala destinată primelor tipărituri, o sală a alfabetului şi Sala „Dacia Literară”. Vizitatorii vor putea admira expoziţii dedicate scriitorilor Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă şi I.L. Caragiale. Noul muzeu va cuprinde şi o zonă dedicată Pogromului cu o expoziţie de colecţii unicat de fotografii, manuscrise şi obiecte. Pe vizitatori îi va aştepta şi o sală a instrumentelor de scris (cu o zonă interactivă unde publicul va putea scrie cu pene şi tocuri, pe hârtii vechi), precum şi o alta a vocilor literare unde publicul îi va putea asculta pe o parte dintre scriitori clasici la cele câteva telefoane care vor fi amplasate aici.
Contractul pentru consolidarea, refuncţionalizarea şi mansardarea viitoarei „Case a Muzeelor” a fost semnat la începutul acestei luni.
Valoarea totală a proiectului este de 16.587.377,94 lei, iar cea a contractului de servicii de proiectare şi execuţie lucrări, inclusiv asistenţă tehnică din partea proiectantului: 2.749.826,48 lei, fără TVA. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.
Sursa de finanţare pentru acest proiect este Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020, Axa prioritara 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau