Noi legături cu ţările Europei
Dimensiune font:
La Iaşi se caută soluţii de interconectare a României cu ţările Uniunii Europene. Astăzi, 18 septembrie, are loc seminarul Interconectarea regiunilor Europei: perspectivă teritorială, organizat de Comisia pentru politică de coeziune teritorială (COTER).
Acest seminar are ca scop găsirea unor modalităţi de colaborare cu regiunile periferice ale UE, axându-se astfel pe rolul infrastructurii de transport. Seminarul va contribui şi la evaluarea situaţiei actuale ca prim pas în implementarea unor politici ale UE privind coeziunea teritorială şi transporturile pentru perioada 2014-2020. În cadrul acestui eveniment, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi vor prezenta activitatea aerogării, punându-se accent pe cele opt destinaţii disponibile în acest moment de la Iaşi . Seminarul va avea loc în Sala Rossini, din cadrul Complexului Palas, începând cu ora 09.30.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau