Noi reglementări la nivelul Asociaţiei Serviciilor de Apă Canal
Dimensiune font:
Printre cele 32 de proiecte de hotărâri care vor face obiectul şedinţei ordinare de Consiliu Local de la sfârşitul acestei săptămâni se regăsesc şi două decizii care vizează activitatea de apă şi canal pe raza municipiului Iaşi şi nu numai. În principiu, este vorba de modalitatea de împărţire a redevenţei, lucru specificat şi în regulamentul în vigoare, care va fi însă întărit prin nişte precizări suplimentare. Astfel, redevenţa de 0,2 lei pe fiecare metru cub de apă va fi suma aferentă tuturor membrilor ARSACIS, unde municipiul Iaşi are cea mai mare pondere din punct de vedere al consumului. „Această redevenţă va fi consumată pentru acoperirea investiţiilor pe care le derulează în momentul de faţă ApaVital şi pentru acoperirea unor investiţii cu aprobarea autorităţilor publice, acolo unde se produc aceşti bani”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. Tot pe ordinea de zi se mai află un proiect vizând inventarierea reţelei de apă şi canalizare de la Ciric, investiţie realizată de către municipiul Iaşi, şi predarea către ApaVital în vederea exploatării. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau