Număr record de cursuri pentru şomeri
Dimensiune font:
De la începutul anului, au fost pregătite peste 1.100 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot să se alinieze la exigenţele pieţei muncii urmând cursurile de formare profesională organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava sau cele intermediate de această instituţie.
La sfârşitul acestei luni şi la începutul lunii următoare vor demara cursurile de inspectori resurse umane, ţinute în Suceava şi Gura Humorului. Prin proiecte cu fonduri europene, 400 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea fi participa la cursuri de formare în domeniul ocupaţiilor tradiţionale. „Persoanele interesate trebuie să se prezinte la agenţie pentru a fi înregistrate în grupul ţintă. La început vor beneficia de servicii de informare şi consiliere, apoi vor fi orientate înspre cursul de formare care li se potriveşte”, a declarat Mirela Adomnicăi, directorul executiv al AJOFM. În cursul anului 2014, în judeţul Suceava peste 700 de persoane au urmat cursuri de calificare-recalificare susţinute financiar din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la care se adaugă mai mult de 400 de cursanţi participanţi la formele de pregătire finanţate cu fonduri europene nerambursabile. Acesta este un record al agenţiei, în condiţiile în care ţinta pentru un întreg an era de 1.000 de persoane cuprinse în cursuri de formare profesională.
Lidia DIACONU
În parteneriat cu AJOFM Neamţ şi ca urmare a identificării nevoii de calificare vor fi ţinute cursuri în domeniul serviciilor turistice, de bucătar, ospătar, coafor şi frizer, oferta adresându-se la 80 de amatori
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau