Număr special pe perioada sărbătorilor pascale
Dimensiune font:
Chiar dacă ziua de luni, 21 aprilie, este nelucrătoare la instituţiile publice, vor exista echipe de permanenţă care pot interveni în funcţie de zona lor de competenţă. Pentru a veni în sprijinul ieşenilor, Primăria a pus la dispoziţia acestora numărul special 0232.984 pe întreaga perioadă a sărbătorilor pascale, număr la care pot fi făcute sesizări care, ulterior, vor fi redirecţionate către operatorii se servicii. Singura instituţie care are program speciale este Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor, unde se va lucru atât sâmbătă, 19 aprilie, cât şi luni, 21 aprilie, între orele 8-12. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau