O firmă din Botoșani pregătește personal exact pentru ce vrea piața
Dimensiune font:
Tâmplari, brutari, lucrători comerciali, patiseri sunt doar câteva dintre meseriile pe care publicul țintă le va învăța prin practica în patru firme din judeţ
Într-un mediu de afaceri în care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pregătește șomeri la cursurile de recalificare, dar firmele nu găsesc forța de muncă necesară, o companie a luat locul statului.
Terra Mobili derulează două proiecte cu fonduri europene în care sunt pregătiți peste 800 de botoșăneni exact în domeniile cerute de oamenii de afaceri de județ. În două proiecte de aproape 3 milioane lei sunt „antrenați” pentru câmpul de muncă sute de botoșăneni, iar peste 20% din cei care le urmează își găsesc automat un loc de muncă. Este și cazul a câțiva localnici din comuna Ripiceni și alte câteva comunei limitrofe, care se pregătesc pentru a lucra la o fabrică de mobilă din lemn masiv care se construiește tot cu fonduri europene. „Noi pregătim personal doar în funcție de ce nevoi sunt în teritoriu. Avem personal care a mers, a discutat cu firmele, cu primarii, au făcut necesarul de personal calificat de care au nevoie și de domeniile în care este nevoie. Noi facem teorie la sălile special amenajate, iar practica direct în fabrică. Cei care urmează cursurile primesc o masă caldă, primesc și bani pentru că urmează cursurile, iar la final mulți sunt angajați. Noi, la Terra Construcții, pregătim personal pentru a lucra cu lemnul”, a declarat Petru Amarandei, director general Terra Construcții. Primul curs a început în iunie 2014, iar ultimul va avea loc în septembrie 2005. Sunt cursuri de o lună sau trei ori chiar mai multe luni, în funcție de specificul fiecăruia. Tâmplari, brutari, lucrători comerciali, patiseri sunt doar câteva dintre meseriile pe care publicul țintă de 800 de persoane le va învăța prin practica în patru firme din Botoșani.
Alina CALINIUC
La Terra Construcții, șomerii sunt pregătiți pe utilaje ultra-performante, în condiții foarte bune de muncă, astfel că personalul specializat va fi ușor absorbit de piață
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
maria
Dec 15, 2014
felicitari celor de la firma care a gindit astfel! insa este de neconceput de ce oare agentia de ocupare a fortei de munca lucreaza atit de prost , cheltuind banii aiurea, iar inspectoratul scolar nu are habar de ceea ce solicita piata de munca din judetul botosani ? in plus, elevii de pe la grupurile scolare nu stapinesc nici o meserie , practic, la terminarea cursurilor pentru ca nu fac o practica serioasa sub indrumarea unor maistri de prim rang. si, slava domnului, in botosani mai exista asemenea maistri.
Adauga comentariul tau