O rază de speranță pentru oropsiții sorții
Dimensiune font:
Lipsa unei locuințe cât de cât decente este cea mai mare problemă pe care o întâmpină câteva dintre cele mai sărace familii din comuna Alexandru cel Bun. Pentru a veni în sprijinul acestora, primăria localității a cumpărat un imobil și a reușit să apropie de final lucrările de reabilitare a acestuia. În clădire au fost amenajate cinci apartamente, cu toate utilitățile.”Familiile vor avea condiții mai bune decât cele în care locuiesc acum. Printre acestea sunt și mame singure, cu mai mulți copii” , a precizat primarul Ion Rotaru.
Potrivit edilului, se estimează ca în toamna acestui an apartamentele să fie finalizate. Beneficiarii vor plăti o chirie lunară și au obligația să păstreze locuințele în stare bună. De asemenea, primăria comunei intenționează să amenajeze și o locuință de necesitate pentru familiile aflate în situații de urgență (incendii, inundații etc).
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau