O şoferiţă turmentată a zburat peste Rondul Păcurari pe ritmuri de manele - EXCLUSIV: FOTO-VIDEO

default

Dimensiune font:

| 23-11-2015 05:44

Un accident mai puţin obişnuit s-a produs ieri dimineaţa, în sensul giratoriu din Păcurari. O şoferiţă turmentată a zburat la propriu cu o dubă peste rond, după care s-a proptit într-un stâlp. Aceasta a refuzat atât testul alcoolscopic, precum şi recoltarea de probe biologice.

 O şoferiţă beată criţă a zburat, pur şi simplu, peste rondul din Păcurari, cu o dubă din care răsunau manele la nivel maxim. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.15, când Cătălina Mistreanu (40 ani, din Iaşi) conducea o autoutilitară marca Mercedes pe E 583, dinspre valea Lupului către Iaşi. Într-un moment de neatenţie şi din cauza consumului de alcool, aceasta nu a mai observat rondul şi a sărit peste el, oprindu-se într-un stâlp de iluminat. Mai mult, la aterizare, femeia a distrus şi un autoturism marca Opel Astra echipat taxi, care staţiona în zonă. „Eu am oprit aici pentru a merge la toaletă. La un moment dat, am observat cum autovehiculul a sărit rondul şi se îndrepta spre mine. Nu am mai apucat să mai fac nicio manevră, că a intrat în mine, după care în stâlp. Din maşină au coborât şase persoane, care au dispărut. Manelele răsunau din maşină foarte tare”, a povestit un taximetrist al firmei Delta.

Refuz total de cooperare
La faţa locului a fost solicitată şi intervenţia unei ambulanţe, pentru a-i acorda primul ajutor şoferiţei turmentate. Iniţial, în faţa poliţiştilor rutieri, Cătălina Mistreanu a susţinut că nu se afla ea la volan, dar martorii au contrazis-o. Când a fost pusă să sufle în aparatul alcooltest, deoarece emana halenă alcoolică şi abia se putea ţine pe picioare, aceasta a refuzat. În cele din urmă, a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon” unde a primit îngrijiri medicale, dar când a venit vorba să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a refuzat din nou.

Citeşte şi: Vezi cum vor funcţiona semafoarele "inteligente"! -VIDEO

 Poliţiştii i-au întocmit dosar penal. „Din primele verificări, se pare că şoferiţa nu a observat sensul giratoriu şi a trecut peste el. Conducătoarea auto a refuzat să fie testată cu aparatul Drager şi să dea probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal”, a declarat agentul Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. La rândul său, taximetristul va trebui să-şi repare maşina pe banii săi, deoarece în momentul impactului şi el staţiona neregulamentar, în sensul giratoriu. Ambele maşini au fost transportate la Poliţia Rutieră, în vederea expertizării. Andrei HURBEA

 

Citeşte şi: Accident în Dispecer

* * *
„ Nu am apucat să mai fac nicio manevră că a intrat în mine, după care în stâlp. Din maşină au coborât şase persoane, care au dispărut” - taximetrist

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului Normatos Construct S.R.L., cu sediul social în mun. Rădăuţi, str. Volovăţului, nr. 39, sc. A+B, parter, cod postal 5875, jud. Suceava, C.U.I. RO4604263, nr. de înreg. O.R.C. J33/1464/1993, conform Sentinței civile nr. 1184/17.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 15337/86/2011, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.108/02.04.2024 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă, la data de 16.05.2024, ora 14.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Normatos Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1. Denumire şi descriere activ: APARTAMENT nr. 12 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U12, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.): 288.000 lei. Activ 2: APARTAMENT nr. 16 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U16, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. 295.000 lei. Activ 3: TEREN INTRAVILAN, curți construcții, cu suprafața de 5.031 mp, situat în mun. Rădăuți, str. Putnei, F.N., jud. Suceava, înscris în CF 31695 UAT Rădăuți, nr. Cad. 31695. Valoare: 1.325.300 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.05.2024, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 15.05.2024, ora 14.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 15.05.2024, ora 14.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei