Oaspeţi din Franţa la Consiliul Judeţean şi Primăria Botoşani
Dimensiune font:
Vizita este cuprinsă în programul proiectului „Întâlniri franco-române – Invitaţie la Voiaj” implementat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu
Primăria Botoşani a avut ieri oaspeţi. Este vorba despre o delegaţie din oraşul Frontignan (Franţa), formată din membri ai organizaţiei “Dacia Mediterranee” şi doi oficiali ai administraţiei locale, Olivier Laurant, adjunct al primarului, şi Mohamed Boudias, departamentul Relaţii Internaţionale şi Programe de Tineret.
La Primărie, francezii s-au întâlnit cu viceprimarul Cosmin Andrei, în timp ce la Consiliul Judeţean (CJ) au fost aşteptaţi de preşedintele Gheorghe Sorescu. Delegaţia franceză a fost însoţită de o echipă de la Memorialul Ipoteşti, condusă de Daniel Tupiluş, director adjunct. Interesant a fost că viceprimarul Olivier Laurant vorbeşte aproape la perfecţie limba română. „Soţia mea este româncă şi am învăţat româna. Sunt obişnuit să vin în România, dar este pentru prima dată când vin la Botoşani. Este un oraş foarte frumos şi până acum nu am găsit ceva care să nu îmi placă”, a declarat Olivier Laurant.
Proiecte ample în discuţie
Discuţiile s-au purtat pe tema promovării turismului verde şi a culturii locale botoşănene în rândul populaţiei din regiunile franceze Sete şi Montepellier. În vederea colaborării şi dezvoltării relaţiilor bilaterale s-a discutat şi despre proiectele de infrastructură care să faciliteze acest lucru, în speţă despre deschiderea Aeroportului Internaţional de la Suceava. Aerogara va opera zboruri spre şi dinspre Barcelona din primăvara anului viitor, oraşul Frontignan fiind localizat în Sudul Franţei pe coasta Mediteranei, foarte aproape de Spania.
În ultimii 20 de ani, asociaţia a desfăşurat mai multe schimburi de experienţă şi proiecte în România şi Franţa în vederea promovării artiştilor români din diverse domenii ale vieţii culturale şi sociale, literatură, artă plastică, muzică de la populară şi clasică la contemporană, dansuri tradiţionale şi moderne, teatru, cinematografie, grafică, tradiţii şi legende, gastronomie tradiţională. Schimburile de experienţă şi proiectele desfăşurate de această societate în judeţul Botoşani au început acum 8 ani şi au fost coordonate de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu”.
Citeşte şi: Botoşănenii cu datorii la Modern Calor s-au trezit cu executorul la uşă
Alina CALINIUC
Delegaţia va rămâne în judeţ până pe 19 august, răstimp în care va participa la multe evenimente. Anul viitor, o delegaţie din Botoşani va merge în Franţa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau