Obiceiuri de Ziua Crucii

default

Dimensiune font:

| 14-09-2014 05:39

În fiecare an, pe 14 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum i se mai spune în popor * situată în perioada opusă Alexiilor (17 martie), la Ziua Crucii se închide pământul, luând cu sine insectele, şerpii şi ierburile care au fost lăsate la lumină în primăvară * tot acum nu se mănâncă fructe care au sâmburi în formă de cruce (mere, struguri, nuci) * de Ziua Sfintei Cruci este hramul municipiului Bârlad

În calendarul viticol, acum începe culesul viilor, moment cunoscut în multe locuri drept Cîrstovul viilor, şi se bat nucii. La Cîrstovul viilor mai există încă obiceiul de a chema preotul pentru săvârşirea de rugăciuni în locul unde se vor aşeza butoaiele cu vin. Podgorenii postesc o săptămână întreagă şi fac rugăciuni la vii şi în pivniţe.

Chiar dacă vremurile moderne le oferă multe mijloace care le uşurează munca, mulţi gospodari mai păstrează obiceiul de a călca primii struguri adunaţi în coşarcă. Apoi, când toarnă prima vadră de vin în butoi, pun busuioc la gura butiei, se adună toţi şi chiuie. Podgorenii mai vârstnici respectă obiceiul la fiecare butoi pe care îl umplu cu must. Nimeni nu uită nici de strugurele lui Dumnezeu, astfel că nu se culege poama de pe ultimul buştean şi o lasă ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului. Se spune că Ziua Crucii aduce leac şi pentru pomii neroditori. Dacă în copacul care n-a avut fructe se pun curpeni de pepene, anul viitor cu siguranţă va rodi.


Ziua Şarpelui
De Ziua Crucii nu se mănâncă mere, struguri sau nuci pentru că au sâmburii în formă de cruce şi nici peşte. În popor, sărbătoarea mai este cunoscută şi drept Ziua Şarpelui şi nu se taie lemne ca să nu vină târâtoarele în casă. Cine găseşte şarpe după Ziua Crucii n-are voie să-l omoare. În popor există credinţa că fiecare casă are şarpele ei protector sau ceasul casei, aşa cum mai este cunoscut. Unde este şarpe este noroc în casă şi nu se prind farmecele, iar de va fi omorât, îndată va muri şi unul dintre gospodari. În această zi, în Bucovina se săvârşesc acte ritualice pentru îndepărtarea duhurilor rele sau pentru fertilitate. De exemplu, oamenii atârnă în ramurile pomilor fără de rod viţe de castraveţi şi cruci de busuioc sfinţit crezând că, în modul acesta, vor beneficia de rod bogat în toamna viitoare.

Oamenii merg şi la biserică unde dau de pomană ulcele noi, pline cu apă curată, miere sau mied, împodobite cu fir roşu, acoperite cu un colăcel/covrig şi o lumânare. La Bârlad acestă sărbătoare are o însemnătate şi mai mare pentru că este hramul oraşului.
Lucia HACMAN

Şi pentru că nu există sărbătoare la români la care să nu se facă şi previziuni meteorologice, se spune că de va tuna de Ziua Crucii, toamna va fi lungă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei