Obligaţi să muncească 90 de zile la Tribunalul Iaşi, din cauza etnobotanicelor
Dimensiune font:
Doi ieşeni s-au ales cu pedepse din partea judecătorilor, după ce au fost acuzaţi de comiterea unei infracţiuni. Astfel, la finele săptămânii trecute, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Geo Silviu Bosînceanu la nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru efectuarea de operaţiuni, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. În acelaşi dosar, judecătorii au dispus condamnarea Irinei Elena Zamfir la 3.600 de lei amendă penală, sub aceeaşi acuzaţie. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea cantităţii de 40 de grame de fragmente vegetale, ridicate de la Bosînceanu cu prilejul prinderii sale în flagrant. În plus, Bosînceanu a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Recuperare Iaşi sau în cadrul Tribunalului Iaşi, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Procesul celor doi a început pe data de 5 decembrie 2017, după ce, conform anchetatorilor, în perioada octombrie - noiembrie 2017, ar fi făcut tranzacţii cu produse etnobotanice. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau