Palatul Copiilor - schimb de bune practici în Europa
Dimensiune font:
Profesorii şi elevii au mers în ţări precum Polonia şi Grecia * ei au observat sistemul de învăţământ şi au luat parte la mai multe workshop-uri
Cadrele didactice şi elevii de la Palatul Copiilor Bacău au deprins şi experimentat metode de învăţare europene, în cadrul proiectului multilateral Comenius „Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival”, care a ajuns la final. Ultimele două mobilităţi din proiect au avut loc în Polonia şi în Grecia. În proiect au fost implicate instituţii de învăţământ din Ungaria, Slovacia, Turcia, Bulgaria şi Polonia. „Acest proiect a avut tematică principală protejarea mediului şi însuşirea de tehnici din acest domeniu. Am păşit adesea şi pe drumul istoric al culturii şi civilizaţiei europene, am vizitat muzee de istorie şi monumente de cult. Ne-am îmbogăţit spiritual, am descoperit oameni care muncesc cu suflet şi care iubesc şi preţuiesc ceea ce au şi ceea ce fac”, a spus Adriana Busuioc, directorul Palatului Copiilor.
Citeşte şi: Interese politice în scandalul spaţiilor verzi
Vizite şi workshop-uri
În ultimele două mobilităţi, elevii şi profesorii de la Palatul Copiilor Bacău au avut ocazia de a observa sistemul de învăţământ din Polonia şi Grecia şi de a lua parte activ la mai multe workshop-uri outdoor: workshop de observare la Lesny Park Niespodzianek în Ustron – un Zoo cu animalele nepericuloase în semi-libertate, „biodiversity photography” în rezervaţia naturală Lezczok. Elevii şi profesorii băcăuani au vizitat muzeul realizat pe teritoriul lagărelor de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau, mărturie cutremurătoare a istoriei mondiale. Au fost organizate şi vizite la mina de cărbuni de la Zabrze şi la mina de sare „Kopalnia Soli” de la Wieliczka din Polonia. Proiectul multilateral Comenius „Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival” a fost aprobat în sesiunea iulie 2013 de către ANPCDEFP în cadrul programului Comisiei Europene LLP (Învăţare pe tot parcursul vieţii) şi are ca perioadă de derulare intervalul septembrie 2013 – iulie 2015.
Sonia PAVELESCU
„Ţările partenere ne-au primit cu braţele deschise şi ne-au împărtăşit şi nouă din bogăţiile munţilor, pădurilor, apelor, măruntaielor pitoreşti ale pământului, dansul tradiţional, cântecul şi pâinea lor. Ne dorim repetarea de experienţe de acest gen în viitor, în alte posibile proiecte internaţionale” - Adriana Busuioc, directorul Palatului Copiilor Bacău
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau