Panouri publicitare ridicate de pe spaţiul public
Dimensiune font:
Conducerea Primăriei Suceava este în război cu firmele care au panouri publicitare în oraş dar care au rămas fără autorizaţie şi au acumulat şi datorii. Mai multe societăţi au fost notificate să îşi ridice panourile publicitare de pe spaţiul public, la finele anului trecut, însă acestea nu s-au conformat. Aşa că lucrătorii de la Primăria Suceava au trecut la ridicarea acestor panouri publicitare. „Deoarece nu s-au conformat, primăria municipiului Suceava, prin serviciile de specialitate, a trecut la înlăturarea acestora. Acum, pe lângă sumele restante, aceste societăţi mai au de plătit şi preţul înlăturării acestora dacă doresc să le recupereze. După ridicarea celor 29 de panouri din prima etapă, până la 31 ianuarie, vor urma şi altele”, a declarat Harşovschi. El a precizat că în prezent un nou regulament de publicitate se află în dezbatere publică şi urmează a fi pus în aplicare.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau