Patru ani de temniţă, după ce a vrut să facă MOARTE de om! EXCLUSIV
Dimensiune font:
Un individ a fost pedepsit la finele săptămânii trecute de judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi. Magistraţii au dispus condamnarea lui Gabriel Țuţurman (57 de ani) la patru ani de închisoare, pentru tentativă la omor.
De asemenea, instanţa l-a obligat pe acesta la plata unor daune de 7.000 de lei către victimă. În urmă cu aproximativ patru luni, Țuţurman a fost trimis în judecată. Procurorii l-au acuzat pe individ că a vrut să-şi ucidă un consătean. Conform anchetatorilor, acesta ar fi comis fapta în noaptea de 9 spre 10 aprilie, când se afla în apropierea unui magazin din localitatea Tomeşti.
„Pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate C.C. o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i o plagă înjunghiată hemitorace stâng penetrantă în cavitatea pleurală stângă şi cavitatea pericardică, cu plăgi cardiace şi secţionare arteră mamară stângă, hemotorax masiv stâng, minim pneumotorax stâng, hemopericard, şoc hemoragic, leziuni care i-au pus victimei viaţa în primejdie“, a precizat procurorul Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau