Pedepsiţi după ce unul dintre ei a fost prins cu marfă de contrabandă
Dimensiune font:
Trei indivizi au fost pedepsiţi de judecătorii ieşeni. Astfel, la finele săptămânii trecute, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Răzvan Ionuţ Zota la pedeapsa rezultantă de şase ani de puşcărie, pentru conducerea unui vehicul fără permis, contrabandă, instigare la mărturie mincinoasă, dar şi influenţare a declaraţiilor, în formă continuată. În acelaşi dosar, Eduard Gabriel Ciubotariu a primit o pedeapsă rezultantă de patru ani şi opt luni de temniţă pentru mărturie mincinoasă, dar asta prin contopirea cu o decizie anterioară. Mai mult, judecătorii l-au condamnat pe Constantin Irinel Panfil la un an şi zece luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă, în formă continuată, precum şi favorizarea făptuitorului. De asemenea, instanţa l-a obligat pe Zota la plata unor despăgubiri de 1.808 lei către ANAF şi a confiscat de la acesta 159 de pachete cu ţigări, de provenienţă din Republica Moldova. Decizia nu esrte definitivă, ea putând fi atacată la instanţa superioară. Procesul celor trei a început pe 28 iunie 2016. Conform anchetatorilor, Zota a fost prins de oamenii legii cu ţigări de contrabandă, iar ceilalţi doi ar fi încercat să inducă în eroare autorităţile, în cadrul dosarului. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau