Pensionarii au propriu Club
Dimensiune font:
Pensionarii pietreni au un club numai al lor. Luni, 25 septembrie, Primăria Piatra-Neamț a inaugurat primul Club al Seniorilor din Piatra-Neamț. Acesta este situat în cartierul Precista, pe bulevardul Decebal, bloc I4, la parter. Spațiul unde funcționează clubul este administrat de Uniunea Județeană a Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Neamț. Aici persoanele vârstnice au posibilitatea să desfășoare activități de socializare și petrecere a timpului liber într-un mod cât mai plăcut. În cadrul clubului se vor organiza și activități de informare, activități culturale şi întâlniri tematice. „Sunt fericit că acum, în preajma Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, am putut oferi o bucurie seniorilor orașului nostru. Acesta este doar un început prin care ne dorim să aducem un zâmbet persoanelor vârstnice, iar pe această cale vă anunț că mi-am propus să realizez astfel de spații în fiecare cartier al orașului. Aștept să particip la primul concurs de șah organizat în cadrul clubului” a spus primarul Dragoș Chitic. Nu este prima dată când municipalitatea vine în întâmpinarea nevoilor de socializare a pensionarilor. Uniunea Judeţeană a Pensionarilor mai are în folosinţă gratuită un spaţiu la Mall Forum Center, însă acesta în care îşi va desfăşura activitatea clubul este mai mare, 50mp. Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau