Peste 3.500 de apartamente din Bacău au rămas fără căldură şi apă caldă
Dimensiune font:
Peste 3.500 de familii din zona centrală şi de nord a municipiului Bacău au rămas fără căldură şi apă caldă, marţi, în urma unei avarii majore care a apărut la reţeaua de termoficare, remedierea defecţiunii necesitând două zile, perioadă în care populaţia nu va beneficia de cele două servicii.
Potrivit reprezentanţilor societăţii Thermoenergy Group SA Bacău, avaria majoră a apărut pe strada Oituz, pe reţeaua de agent termic primar, după ce conducta a cedat din cauza vechimii şi a presiunii de pe conductă. În consecinţă, societatea de termoficare a decis întreruperea furnizării agentului termic către 24 de puncte termice din zona centrală şi de nord a municipiului Bacău în vederea remedierii defecţiunii.
„În urma avariei, s-a sistat căldura şi apa caldă către un număr de 3.500 de apartamente din municipiu. Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectaţi pentru disconfortul creat, dar este o situaţie independentă de voinţa noastră, remedierea defecţiunii neputându-se face decât prin întreruperea furnizării agentului termic", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al SC Thermoenergy Group SA Bacău, Narcisa Antoneac.
Remedierea defecţiunii apărute pe strada Oituz la reţeaua de termoficare va dura două zile, perioadă în care populaţia nu va beneficia de apă caldă şi căldură.
Vom reveni cu detalii în ediţia de mâine
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau