Peste 70 de vasluieni au cerut şomaj în ţările UE
Dimensiune font:
Până pe data de 30 septembrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui a eliberat 20 de formulare E 301 şi 57 de formulare E 302. Formularul de tipul E 301 este cerut de o persoană care lucrează în străinătate într-o ţară UE şi achită contribuţii la fondul de şomaj. În condiţiile în care muncitorul lucrează o perioadă şi îi încetează contractul, dar fără a avea vechimea suficientă pentru a obţine şomaj, acesta poate solicita prin formularul E 301 să i se transmită vechimea din ţară.
Astfel, AJOFM Vaslui transmite perioada de vechime lucrată în ţară, care, cumulată cu cea din străinătate, îi conferă muncitorului migrant dreptul la indemnizaţia de şomaj. Formularul E 302 este folosit pentru verificarea de către AJOFM a unui cetăţean dacă primeşte ajutor de şomaj în ţară. Această certificare îi foloseşte muncitorului migrant pentru a solicita şomaj în ţara în care lucrează şi are domiciliul.
De pe 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la UE, lucrătorilor migranţi români li se aplică prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1.408/71, cu privire la coordonarea sistemelor de securitate socială pentru persoanele angajate, lucrătorii independenţi şi membrii familiilor acestora, care se deplasează în interiorul Comunităţii Europene. Deschiderea, durata şi menţinerea dreptului la indemnizaţia de şomaj acordată lucrătorilor migranţi sunt subordonate principiilor generale impuse de regulamentele comunitare privind coordonarea legislaţiilor de securitate socială. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau