2pesti1
2pesti2

Dimensiune font:

Peşti morţi în râul Suceava

| 14-06-2018 06:47

 

Problema a apărut în urma unei poluări * angajaţii Primăriei au adunat peste 300 de kilograme de peşti morţi * zvonurile dau vinovată societatea ACET, care ar fi deversat ape insuficient epurate

 

De doua zile, pescarii sună la ISU şi anunţă mortalităţi piscicole pe o zonă de doi kilometri. Inspectorii de Garda de Mediu Suceava, Direcţia Sanitar Veterinară, SGA şi APM au verificat situaţia în teren şi au luat probe de apă, dar şi de peşte pentru efectuarea unor analize de laborator. Peştii, din speciile mreană, scobar, ştiucă, şalău şi porcuşori, sunt strânşi de angajaţi ai Primăriei Ipoteşti, dar şi de cei de la SGA, care au venit cu o barcă pe râu. Pescarii sunt revoltaţi şi vorbesc de poluare industrială. Până acum au fost strânse aproape 300 de kilograme de peşte. Din primele cercetări efectuate de specialişti s-a constatat că nivelul de oxigen din râul Suceava este scăzut iar încărcătura organică este una mare şi se bănuieşte că s-ar fi deversat ape insuficient epurate de către cei de la staţia de epurare a oraşului Suceava, ce aparţine ACET.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache, confirm că ar fi vorba despre poluare, însă aşteaptă rezultatele analizelor de laborator de la mai multe instituţii pentru a indica exact sursa şi pentru a se aplica amenzi şi măsuri.

Alina IOSIF

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

Licitaţie publică 22.10.2018 1.Informaţii generale privind locatorul: Comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 2. Obiectul concesionării: Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului privat al comunei Bivolari: T16 p50/16 Tabara 582,70 mp. Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului public al comunei Bivolari: T26 1133/1 Bivolari 210,0 mp. 2.1 Procedura aplicată - Licitaţie publică cu ofertă în plic; 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire; comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: documentaţia se obţine de la sediul locatorului; 3.2. Denumirea şi adresa compartimentului de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Bivolari, jud. Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.3. Preţul documentaţiei de atribure este de 50 lei. 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor 18.10.2018, ora 14.00; 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor 19.10.2018, ora 14.00 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Bivolari, cu sediul în Bivolari, jud. Iaşi; 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 ex. (plic închis şi sigilat); 5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor 22.10.2018, ora 9.00;
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE LD EXPERT GRUP IPURL, lichidatorul judiciar al SC STEK INDUSTRY SRL vinde prin licitaţie publică în temeiul Legii 85/2006 în bloc următoarele active: - Bunuri mobile constând în echipamente, instalaţii şi materii prime specifice obiectului de activitate al debitoarei, respectiv lucrări de tâmplărie şi dulgherie, precum şi mobilier, birotică, produse finite, mijloace fixe şi obiecte de inventar la preţul de pornire de 93.421 lei (reprezentand 20% din pretul de evaluare). Licitaţiile vor avea avea loc în zilele de 26 octombrie, 02 noiembrie, 09 noiembrie, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, Clădirea 30 Avenue Business Center, et. 3, cam. 2, jud. Bacau, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune cu cel puţin 24 ore înainte de ziua licitaţiei o ofertă ce va conţine: - cerere de participare la licitatie; - dovada achitării caietului de sarcini în valoare de 500 lei; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei; - documentele care atestă identitatea şi calitatea participantului la licitaţie, după cum urmează: actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxele se vor achita în contul RO46BRDE380SV41329193800 RON deschis pe numele SC Stek Industry SRL la BRD-GSG SA Huşi. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar cel târziu cu doua zile inainte de fiecare sedinta de licitatie. Informaţii suplimentare la telefon: 0746153363. Lichidator judiciar LD EXPERT GRUP IPURL
  156.000 de lei pentru Gala K1 a lui Cătălin Moroşanu
17/10/2018 06:29

  Consilierii judeţeni nemţeni au fost chemaţi ieri din nou in şedinţă extraordinară pentru a aloca banii necesari organizării Galei Dynamite Fighting Show, eveniment pus la cale de luptătorul C ...

Draga Olteanu Matei, sărbătorită la 85 de ani
17/10/2018 06:17

      Îndrăgita actriţă Draga Olteanu Matei va fi sărbătorită cu public la implinirea varstei de 85 ani printr-un eveniment organizat de Consiliul Judeţean la Cinematograful &bdqu ...

Razie în trafic, la Ciurea
17/10/2018 06:00

Agentii din cadrul Secţiei II de Poliţie Rurală Ciurea au actionat recent pentru prevenirea accidentelor rutiere si asigurarea unui climat corespunzător de sigurantă publică. În cadrul actiunii au f ...

Verificări ale poliţiştilor, la Paşcani
17/10/2018 05:30

Agentii din cadrul Secţiei VI de Poliţie Rurală Paşcani au acţionat zilele trecute pentru prevenirea infracţiunilor şi a contravenţiilor. În cadrul actiunii au fost controlate 25 de maşini si 11 ...

 

Timp de patru zile, Bacăul devine capitală culturală
17/10/2018 05:18

      În perioada 17–20 octombrie, la Centrul de Cultură „George Apostu” se va desfăşura „Simpozionul Naţional de Estetică” , manifestare de anvergur ...

Iaşul va aduce peste 200 mijloace de transport noi!
17/10/2018 00:00

Ieri, consilierii locali s-au intrunit intr-o şedinţă extraordinară in care au dezbătut şi aprobat patru proiecte de hotărare referitoare la achiziţia de mijloace de transport public ecologice din ...

Palatul Culturii, neafectat de concert
17/10/2018 00:00

Conferenţiarul universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, dr. Silviu Gurlui, cel care a instalat recent pe Palatul Culturii o aparatură ce poate măsura vibraţiile produse de conce ...

Aeroportul Iaşi bate milionul de pasageri!
17/10/2018 00:00

Aeroportul ieşean va inregistra un milion de călători care au zburat din Iaşi de la inceputul anului 2018. Evenimentul se va produce astăzi, la ora 12,25, odată cu aterizarea cursei Timişoara – Ia ...

Fosta Chestură va deveni „Casa Muzeelor”
17/10/2018 00:00

* sediul fostei Chesturi de Poliţie şi locul in care a funcţionat revista „Viaţa Romanească” va fi restaurat cu fonduri europene * printre expoziţiile permanente ale viitoarei „Case a Mu ...

Consultaţii stomatologice gratuite în şcolile ieşene!
17/10/2018 00:00

Societatea Naţională de Cruce Roşie din Romania şi compania Colgate desfăşoară, in perioada octombrie – noiembrie, a doua etapă din 2018 a Programului Zambete Colgate, parte din campania Romania m ...