Petiție pentru desființarea societății Parking

default

Dimensiune font:

| 10-10-2016 19:00

Un consilier local din Piatra Neamț, sprijinit de colegii liberali din Consiliu, a inițiat o petiție online pentru desființarea unei societăți ale municipalității – Parking SA, cea care administrează parcările de reședință din municipiu. Postat pe platforma petitieonline.com, apelul făcut de consilierul local Romel Bîrjoveanu a reușit să adune, în numai două zile, peste 600 de semnături. „Această soluție, cu desființarea societății Parking, a plecat de la discuțiile avute cu sute de persoane, nemulțumite de felul în care o societate din subordinea primăriei dispune de banii publici. Cifrele sunt mai mult decât clare, societatea este pe pierderi și se îndreaptă iremediabil spre un colaps economic. Surprinzător este că Parking SA încasează bani de la populație, trasează cu vopsea numerele de înmatriculare, iar, la sfârșitul anului fiscal, rămâne pe minus”, a declarat Romel Bîrjoveanu.

Consilierul a mai precizat că propunerea este a grupului de consilieri PNL, care vor să treacă locurile de parcare în administrarea directă a Primăriei, să micșoreze locul de parcare, diferența simțindu-se mai ales pentru societăți - de la 364, la 170 de lei. „Un calcul simplu demonstrează că Primăria va încasa direct aproximativ 14 miliarde de lei vechi, față de 3,75 miliarde, cât este redevența pe care Parking a plătit-o în ultimele 12 luni. Având în vedere situația financiară deloc confortabilă a Primăriei Piatra Neamț, consider că eficiența trebuie să fie cuvântul de ordine în perioada următoare, iar societatea Parking a demonstrat că este doar un consumator de bani de la populație. Administrarea locurilor de parcare poate fi făcută la fel de bine de către personalul Primăriei Piatra Neamț”, a adăugat consilierul local.

Ce mesaj i-a convins pe semnatari

Lansată marți seara, după ora 19.00, petiția a reușit să adune până ieri dimineață 607 semnături. Ceea ce i-a convins pe cei care au semnat a fost următorul text: „Sunteți mulțumiți de activitatea Parking? Noi - nu și credem că sunt sute de persoane nemulțumite. De aceea, grupul consilierilor PNL Piatra Neamț vă propune: desființarea societății, trecerea parcărilor în subordinea Primăriei, scăderea prețului locului de parcare, de la 142 lei, la 100 de lei (plătiți direct la Taxe și Impozite), ceea ce va duce la creșterea veniturilor Primăriei Piatra Neamț. Nimeni nu-și pierde locul de parcare, rămân valabile serviciile de blocare / deblocare. Propunerea noastră este ca banul cetățeanului să ajungă direct în bugetul Primăriei, nu în buzunarele unei societăți pe pierdere. Astfel, posesorul locului de parcare va plăti mai puțin (100 de lei), iar Primăria va încasa aproximativ 14 miliarde, față de 3,75 miliarde, cât încasează astăzi de la Parking SA. Așteptăm susținerea voastră, pentru a veni în fața Consiliului Local cu o formă finală de proiect.

Cei care au semnat petiția virtuală au putut să explice și motivul pentru care au făcut-o, în rubrica rezervată comentariilor. Astfel, unul dintre semnatari a scris: „Am semnat această petiție deoarece prețul parcării este destul de mare, iar, după ce închei un contract cu ei, nu mai fac nimic, nici măcar nu mai vin să retraseze liniile și numerele de înmatriculare!

Un altul a comentat: „De ce să plătim ca să lăsăm mașină noaptea pe locul de parcare?! În timpul zilei o parchează cine vrea, chiar, câteodată, nici nu o pot lăsa când ajung acasă, pentru că locul este ocupat.

Petiția a stârnit reacții și pe Facebook

Cum totul se propagă acum în mediul online, iar platforma de socializare Facebook rămâne un bun mijloc de comunicare, mai ales pentru pietrenii care vor să-și spună oful și nu se înscriu la audiențele de la Primărie, și petiția lansată de consilierii locali liberali a stârnit reacții. Au fost și voci care i-au acuzat de manipulare, dar cei mai mulţi au lăudat inițiativa, cerând să se desființeze și societatea care administrează parcările cu plată din municipiu, doar că, acolo, este vorba despre o societate privată, nu a Consiliului Local.

Una dintre vocile de pe Facebook este a Florentinei: „Nu este inedită! Este necesară! Știți cât costă pe an parcarea unui autoturism înregistrat pe firmă? De trei ori mai mult decât un autoturism personal! De ce?! Ocupă mai mult spațiu?! Îmi asigură paza cumva?! Asta este hoție pe față! Unde-i logica?! Nu plătesc destul la Finanțe, Taxe și Impozite ca agent economic pentru acest oraș?! Mașina e mașină și ocupă același loc ca oricare altă mașină personală! Asta este șmecherie românească, nu-i normal.

Un alt pietrean a încercat s-o contracareze, spunându-i că factura fiscală emisă de Parking este trecută la cheltuieli de o persoană juridică, în timp ce o persoană fizică o trece doar la pierderi. Florentina a ripostat, spunând că nu recuperează nimic:Plătesc și... atât! Banii pleacă din societate și factura o înregistrez tot pe societate pentru decont. Atât!Andreea AMARIEI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei