Piatra Neamţ, invadată de „mascaţi”
Dimensiune font:
Ca în fiecare an, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează, între Crăciun şi Anul Nou, Festivalul de Datini şi Obiceiuri „Steaua sus răsare” * evenimentul, ajuns la cea de-a XLIX-a ediţie, se încadrează în programul Târgului de Crăciun
La Piatra Neamţ se vor reuni unele dintre cele mai spectaculoase formaţii de datini şi obiceiuri atât din judeţ, cât şi din ţară. Artiştii vor participa la de-a XLIX-a ediţie a Festivalul de Datini şi Obiceiuri „Steaua sus răsare”, înscris pe agenda Târgului de Crăciun.
Cetele de colindători, urători şi mascaţi îşi vor întâmpina publicul cu frumuseţea colindelor, a pluguşorului şi a sorcovei, dar şi cu jocul arhaic al caprei, ursului şi cerbului, în acest ceremonial simbolic al vieţii şi al morţii, în care masca trece graniţele şi reuneşte lumea de aici cu cea de dincolo, iar timpul moare doar pentru a putea renaşte. „Anul acesta, spectacolul morţii anului vechi şi al renaşterii celui nou va fi adus pe străzile din oraş şi pe scena de pe Platoul Curţii Domneşti de formaţii venite de peste graniţă, din judeţele din ţară şi de grupuri nemţene”, a spus Carmen Nastasa, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Două zile de distracţii
Parada va fi deschisă astăzi de „Căiuţii de la Mihoreni” (Cernăuţi, Ucraina) şi de Ansamblul folcloric „Chişcărenii şi moştenitorii” (Republica Moldova). Din ţară vor veni Ansamblul „Cununa Someşană” (Maieru, judeţul Bistriţa Năsăud), Ansamblul folcloric aromân „Dor” (Sarighiol, Tulcea), Ansamblul folcloric „Cerbul” (Heleşteni, judeţul Iaşi, Urşii de la Asău (judeţul Bacău), Ansamblul de Datini „Capra de la Mălini” şi Grupul Folcloric „Bogdana” din Bogdăneşti (ambele din judeţul Suceava), Ansamblul de datini şi obiceiuri de iarnă din Tudora (judeţul Botoşani). Din Neamţ vor participa Alaiul de datini şi obiceiuri din Farcaşa, „Izvoarele Borcutului” (Borca), Alaiul de datini şi obiceiuri de la Pânceşti, Alaiul de datini şi obiceiuri din Agapia, „Sumănarii” din Trifeşti, Alaiul de datini şi obiceiuri din Bălţăteşti, Alaiul de datini şi obiceiuri „Roznovenii” (Roznov), Ansamblul folcloric „Muguraşii Mărginenilor” (Mărgineni), Alaiul de datini şi obiceiuri din Gârcina, Ansamblul folcloric „Ozana” de la Târgu Neamţ, Alaiul de datini şi obiceiuri din Timişeşti, Alaiul de datini şi obiceiuri din Urecheni şi Ansamblul „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Fiecare dintre cele două zile de festival va începe cu tradiţionala paradă a formaţiilor, care se va desfăşura, începând cu ora 16:00, pe traseul Teatrul Tineretului-Casa de Cultură-Muzeul de Istorie-Hotel „Ceahlău”-Teatrul Tineretului. Pe scena amplasată pe Platoul Curţii Domneşti va urma un spectacol extraordinar al măştilor şi al obiceiurilor tradiţionale.
Gianina BUFTEA
Formaţiile vor participa la o paradă ce va avea loc pe traseul Teatrul Tineretului-Casa de Cultură-Muzeul de Istorie-Hotel „Ceahlău”-Teatrul Tineretului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau