Pieţe agroalimentare modernizate cu bani europeni
Dimensiune font:
În septembrie 2013, Primăria trebuia să ţină licitaţie pentru modernizarea Pieţei agroalimentare centrale * proiectul nu s-a mai concretizat * acum municipalitatea pregăteşte documentaţia pentru accesarea de finanţare europeană în vederea modernizării Pieţei agroalimentare Burdujeni
Modernizarea şi acoperirea Pieţei agroalimentare din Burdujeni ar putea fi operată cu fonduri europene. Anul trecut, primarul Ion Lungu anunţa că municipalitatea şi-a propus să modernizeze toate pieţele agroalimentare din reşedinţa de judeţ, însă iniţiativa bate pasul pe loc din cauza încasărilor slabe ale Direcţiei Administraţiei Pieţelor.
Valoarea totală a investiţiei din Burdujeni este de circa 2,53 de milioane de lei, lucrările se vor întinde pe durata a 2 ani, însă Lungu vrea ca, înainte de lansarea efectivă a sesiunilor de depunere a proiectelor în cadrul axelor de finanţare europeană, Primăria să aibă pregătite studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. „Noi sperăm ca această investiţie să o realizăm cu fonduri europene, însă mai întâi vom aproba indicatorii tehnico-economici, astfel ca, atunci când vom depune proiectul, să avem tot ce ne trebuie”, spune Ion Lungu. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei vor fi aprobaţi în şedinţa ordinară lunară de la finele lui octombrie.
Proiect amânat
Primăria Suceava urma să organizeze, în luna septembrie a anului trecut, licitaţie pentru modernizarea Pieţei agroalimentare centrale. Proiectul nu s-a mai concretizat, chiar dacă în bugetul pe anul 2013, în acest scop disponibilă a fost suma de 1 milion de lei, bani care trebuiau cheltuiţi cu înlocuire acoperişului, modernizărilor din interiorul pieţei, precum şi cu amenajarea unui sistem de încălzire a spaţiilor în cauză.
Lidia DIACONU
„Vom împărţi piaţa în două, în sistem modular, astfel încât, atunci când este frig, şi nu sunt comercianţi mulţi, să dăm căldură doar într-un singur spaţiu” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau