Pietonal pentru Raliul Iaşului
Dimensiune font:
Şi în acest an, Raliul Iaşului, care se va desfăşura la Iaşi la începutul lunii septembrie, va impune unele restricţii de circulaţie. Aceasta în condiţiile în care parcul auto se va organiza în faţa Palatului Culturii, ceea ce va presupune că toată breteaua din faţa Palatului nu va fi circulabilă. „Startul se va da de pe pietonalul Ştefan cel Mare, din faţa Primăriei Iaşi, joi, 4 septembrie, între orele 19.30 şi 20.30, iar startul oficial va fi în cursul zilei de vineri. Înainte de start, pe pietonal va fi o paradă a autoturismelor care participă la această etapă de raliu, manifestarea desfăşurându-se pe traseul Palat- Anastasie Panu-Hotel Europa-Tg. Cucu- Independenţei-Piaţa Mihai Eminescu-str. Cucu şi I.C. Brătianu”, au declarat ofcialii Primăriei. Totodată, pe 6 septembrie va avea loc proba specială la Râpa Galbenă, pe tronsonul str. Râpa Galbenă – Fătu, care va fi organizată ca etapă naţională în cadrul raliului. Pentru desfăşurarea acesteia vor fi restricţionări de circulaţie între orele 07.00-22.00. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau