Piscicultorii, la un pas de faliment!

În agricultură, pentru a aloca 10% din recoltă hrănirii gâştii cu gâtul roşu, fermierul primeşte 200 de euro/ha * pentru piscicultură, care asigură hrana a peste 100 de specii de păsări şi mamifere cu circa 30 - 40% din producţia sa, investitorului nu i se acordă nimic

O hotărâre de Guvern emisă în urmă cu zece ani şi care a fost pusă în aplicare abia acum face ca majoritatea piscicultorilor din România să intre în faliment, iar producţia de peşte autohton, şi aşa puţină, să fie compromisă. Unii dintre fermierii piscicoli din România – cu preponderenţă din bazinul hidrografic Prut - Bârlad, dar vor urma toţi cei care desfăşoară activitate de acvacultură în lacuri de acumulare cu folosinţă complexă – au primit notificări din partea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), prin administraţiile bazinale, prin care li se comunică imposibilitatea încheierii unei locaţiuni în temeiul HG 632/2007, din cauza faptului că acumulările respective nu sunt cuprinse în anexa aferentă Ordinului MMAP nr. 1222/2008 şi, pe cale de consecinţă, se pune în vedere scoaterea producţiei de peşte existentă în acumulări în termen de 20 de zile, lucru imposibil din punct de vedere tehnic.

Consecinţe devastatoare

ANAR ar urma să scoată la licitaţie acumulările piscicole, iar preţul de pornire, de 500 de euro pe hectar, este cu mult peste posibilităţile administratorilor. Consecinţele pe plan economic ale punerii în aplicare a unei astfel de notificări sunt legate în primul rând de intrarea în faliment, în maximum şase luni a unor operatori economici, ca urmare a imposibilităţii de a-şi desfăşura obiectul de activitate, piscicultura.

De asemenea, se vor pierde investiţiile realizate, dintre care o parte din fonduri europene, iar producţia de peşte pe care ar fi urmat să o realizeze agenţii economici respectivi va fi înlocuită cu peşte provenit din import. În plan social, punerea în aplicare a notificărilor primite deocamdată se soldează cu pierderea a 350 de locuri de muncă directe şi a altor 150 de job-uri indirecte. Din punct de vedere a impactului asupra mediului, se estimează că cele peste 300 de tone de peşte ce ar urma a fi utilizat ca material de populare pentru anul 2017 doar de către fermierii ce au primit notificări vor muri, nemaivând unde să îl populeze, ceea ce va genera, pe lângă pierderea economică, şi un dezastru ecologic. Totodată, circa 120 de ferme piscicole dintre cele circa 500 înregistrate legal în Romania nu pot şi nu vor putea accesa fonduri europene, fiind excluse de la finanţare din cauza acestui blocaj.

În judeţul Bacău există două acumulări aflate în această situaţie, cele de la Antoheşti şi Fichiteşti, însă administratorii de aici spun că, deocamdată, nu au primit notificările respective.

Zero euro pentru piscicultori

Semnalul de alarmă este tras de Cătălin Platon, directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie „ROMFISH”, reprezentantă legitimă a intereselor producătorilor din acvacultură din România. El spune că, „în ultima perioadă, din cauza H.G. nr. 632/2007 şi a Ordinului MMAP 1222/2008, lacurile de acumulare în care se practică acvacultura au o soartă ambiguă: pe de o parte, ANAR a emis notificări de părăsire a acestora de către fermieri, nu există temeiul legal prin care în acestea să se poată continua activitatea, cu excepţia contractului-abonament pentru utilizarea resurselor de apă, dar pe care ANAR refuză să-l prelungească. Astfel, activitatea de piscicultură în lacuri de acumulare cu folosinţă complexă va înceta, iar România va spori importul de peşte din Ungaria, Bulgaria şi Grecia”.

Directorul „ROMFISH” a trimis până acum mai multe memorii preşedintelui Senatului, Camerei Deputaţilor, ministrului Agriculturii, dar şi preşedinţilor comisiilor de agricultură din cele două Camere, în care a prezentat starea pisciculturii româneşti. Conform raportului, România este un importator net de peşte şi produse pescăreşti, cumpărând anual peste 100.000 de tone şi realizând din producţie internă circa 15.000 de tone. Pe lângă peştele congelat (macrou, hering, cod) pe care nu îl produce, ci îl importă, piaţa românească apelează şi la importuri pentru specii care se produc în România (crap, păstrăv) adus mai ales în stare vie, de la ţările vecine (Ungaria şi Bulgaria), la preţuri aflate mult sub costurile de producţie autohtone.

România are 103.000 de hectare amenajate pentru piscicultură înregistrate în Registrul Unităţilor de Acvacultură şi încă circa 40.000 neînregistrate. Totalul suprafeţei amenajate pentru piscicultură, în zona continentală, la nivelul UE 28, este de circa 400.000 de hectare. Specificul activităţii de piscicultură al României este similar cu cel al altor ţări din Europa Centrală şi de Est (Ungaria, Polonia, Cehia, Germania), şi anume creşterea crapului în policultură cu alte specii de apă dulce, ce valorifică potenţialul trofic al apelor din amenajările piscicole, utilizând toate nişele trofice disponibile (de la alge, la vegetaţia macrofită şi până la răpitori, care asigură un echilibru sanitar al efectivelor piscicole). Totuşi, acest potenţial uriaş pe care România îl are nu poate fi confirmat şi în producţia efectivă, situându-ne, în medie, la producţii de 100 kg/ha, faţă de peste 500 kg/ha, în Ungaria, Cehia şi Polonia.

„Toate programele de subvenţionare şi de investiţii de care a beneficiat sectorul agricol au ocolit sistematic piscicultura, mai ales din cauza asocierii pisciculturii, care e o activitate care îmbină activităţile agricole, cu zootehnia, cu pescuitul care nu poate fi subvenţionat deoarece extrage resurse naturale din mediul înconjurător. În acest mod simplu, peştele a devenit singurul produs agricol care nu a primit subvenţie niciodată, spre deosebire de porcine, bovine, ovine, galinacee, albine sau viermi de mătase. În vreme ce, la agricultură, pentru a aloca 10% din recoltă hrănirii gâştii cu gâtul roşu fermierul primeşte 200 de euro/ha, pentru piscicultură, care asigură hrana a peste 100 de specii de păsări şi mamifere, cu circa 30 – 40% din producţia sa, nu se acordă nimic”, a mai spus directorul executiv al „ROMFISH”.

Ce ar trebui făcut

Conducerea „ROMFISH” vine şi cu propuneri concrete pentru rezolvarea problemei. Astfel, trebuie clarificată, printr-o hotărâre de Guvern, modalitatea de practicare a pisciculturii / acvaculturii şi lista celor aproximativ 180 de lacuri de acumulare în care se poate practica acvacultura, cu sau fără furajare. Nivelul chiriei sau al costului apei trebuie corelat cu productivitatea piscicolă naturală a acumulărilor, pe zone climatice. În prezent, nivelul acestei chirii percepute de ANAR nu poate fi plătit de activitatea de piscicultură şi orice încercare de a achita aceste sume va avea efecte negative asupra calităţii apei.

În ce priveşte sprijinirea acvaculturii, „ROMFISH” propune, printre altele, emiterea unui ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Ministerului Apelor şi Pădurilor cu privire la lista lacurilor în care se practică acvacultura şi la legislaţia aplicabilă pentru utilizarea resurselor de apă pentru aceasta. Florin CRĂCIUN