Planuri pentru modernizarea spitalului din Suceava
Dimensiune font:
Banii vor veni de la Primărie şi de la Consiliul Judeţean
Primăria Suceava sprijină financiar extinderea Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu care a declarat că la începutul anului viitor va iniţia un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind alocarea de la buget a sumei de 2,5 milioane de lei, echivalentul a 500.000 de euro. Întrucât Spitalul Judeţean nu se află în subordinea autorităţilor locale, în sensul celor precizate, între unitatea spitalicească suceveană şi municipiul Suceava va fi perfectat un contract de asociere. De-a lungul anilor, de la bugetul local al oraşului au fost alocate sume consistente pentru modernizarea secţiilor Spitalului Judeţean, raţiunea disponibilizării fondurilor constând şi în aceea că jumătate din pacienţi provin din municipiul Suceava. „Probabil că, jumătate din pacienţii Secţiei de Primire a Urgenţelor sunt din municipiul Suceava. Ca atare se va face, anul viitor, o asociere cu Spitalul Judeţean, fondurile urmând a fi prinse în fundamentarea bugetului din 2015”, a precizat Lungu. El a menţionat că valoarea totală a proiectului este 2,5 milioane de euro, restul finanţării revenind Consiliului Judeţean.
UPU se extinde
Edilul-şef a apreciat că, la categoria sa de încadrare, Spitalul Judeţean de la Suceava este printre cele mai moderne şi mai bine dotate din ţară, lucru datorat şi sprijinului financiar al autorităţilor locale. „Mă mândresc cu Spitalul Judeţean. M-a purtat viaţa prin mai multe spitale, însă pot să vă spun că la categoria lui - excluzând clinicele şi spitalele universitare -, Spitalul din Suceava ne face cinste”, spune primarul Ion Lungu. Reamintim că, recent, preşedintele Consiliului Judeţean, Călin Nechifor, făcea cunoscut că dezvoltarea sistemului UPU va avea loc la parterul SJU, incluzând construirea de încăperi noi pentru intervenţiile medicale primare de urgenţă, fluxul şi spaţiile pentru copii urmând a fi separate de cele pentru adulţi. Alte spaţii vor fi destinate activităţii administrative, precum şi personalului medical care deserveşte UPU. Amenajat va fi inclusiv un „tunel” pentru ambulanţele care vor aduce pacienţii la intrarea Unităţii de Primire a Urgenţelor.
Lidia DIACONU
„Primăria Suceava a fost unul dintre finanţatorii principali, pe vremuri dând mai mulţi bani decât Consiliul Judeţean. Acum lucrurile s-au schimbat, dar în bine” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau