Podul din Iţcani intră în reabilitare
Dimensiune font:
Lucrări de reparaţii cu fonduri europene încep şi la o serie de străzi mici * decopertarea şi modernizarea Bulevardului „George Enescu” va fi lăsată pentru primăvara lui 2015
Primăria Suceava a dat ordinul de începere a lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare a 10 a străzi din reşedinţa de judeţ, a podului de peste râul Suceava şi pasajului CFR, ambele din cartierul Iţcani. „Având în vedere că perioada optimă este cea a lunilor septembrie şi octombrie, pentru că din noiembrie este deja riscant să se facă lucrări, ne concentrăm să finalizăm câteva străzi”, arată primarul Ion Lungu. El a menţionat că, în primul rând, vor începe lucrările pe străzile mici. Astfel, se speră ca, în acest an, să fie reabilitată strada „Universităţii”, intervenţiile vizând, cu acelaşi termen limită, şi străzile „Mihai Eminescu”, „Mărăşti”, „Plevnei” şi „Cuza Vodă”. Pentru primăvara viitoare sunt lăsate lucrările de pe Bulevardul „George Enescu”, acesta din urmă fiind unul circulat şi care, lăsat decopertat peste iarnă, ar produce mult disconfort participanţilor la trafic. Bulevardul va fi modernizat prin amenajarea unei benzi suplimentare destinată exclusiv staţionărilor, celelalte 4 fiind disponibile doar pentru traficul auto. Reparate vor fi, totodată, şi trotuarele. Pe de altă parte, finalizate vor fi modernizările de pe DE85, începută în prima etapă a proiectului POR din anii trecuţi, în program fiind prinse străzile „Traian Vuia”, „Cernăuţi” şi „Grigore Alexandru Ghica”, toate înspre Siret. În zilele care vin vor demara, de asemenea, şi reparaţiile podului de peste râul Suceava, în zona Iţcani, „unele importante şi de durată mare”. Valoarea lucrărilor este de 7,5 milioane de euro (fără TVA), finanţarea este obţinută din economiile făcute în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), termenul limită de pentru încheierea intervenţiilor fiind 15 iunie 2015.
Lidia DIACONU
„Este un proiect important şi ne dorim ca de luni, cel mai târziu, să demarăm aceste lucrări. Astfel, finalizăm şi modernizarea DE85 care străbate municipiul Suceava” - Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau