Politicienii adună cărţi pentru bibliotecile din mediul rural
Dimensiune font:
* după USR, şi PNL adună cărţi, la Iaşi, pentru bibliotecile rurale
Organizaţia Judeţeană a Femeilor Liberale Iaşi a lansat campania „Dăruieşte o carte copiilor din mediul rural!”, în semn de solidaritate cu familiile din mediul rural şi care doresc o şansă egală la educaţie pentru copiii lor. „Acum, în Anul Centenarului Marii Uniri, invităm ieşenii să se alăture demersului nostru de a îmbogăţi fondul de carte al bibliotecilor şcolare din mediul rural, precum şi al celor comunale. Lectura individuală este esenţială pentru dezvoltarea personală, iar accesul la cultură şi cunoaştere ar trebui să fie egal pentru toţi. Copiii reprezintă viitorul nostru, dar acest viitor depinde foarte mult de calitatea educaţiei oferită tinerei generaţii. Finalul campaniei va fi marcat de un eveniment cultural care va reuni personalităţi ce vor susţine alocuţiuni despre importanţa lecturii în rândul copiilor, iar donatorii de carte vor primi câte o diplomă în semn de mulţumire şi apreciere pentru implicare în viaţa comunităţii”, a declarat Maria Cabalău, preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Iaşi. Donaţiile se vor face în perioada 19 martie – 31 mai, la sediul PNL Iaşi, precum şi în sediile din Paşcani, Hârlău, Fârgu Frumos şi Podu Iloaiei.
De menţionat că o acţiune similară desfăşoară, la Iaşi, şi USR, partid care a adunat şi distribuit deja, în ultimul an, mii de volume către bibliotecile comunale din judeţ. Raluca STROE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau