Poliţist lovit cu ranga de un şofer băut, la Vaslui!
Dimensiune font:
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au declarat ieri că un şofer din localitatea Muntenii de Jos a agresat un agent care încercase să îl oprească în trafic.
„În seara zilei de joi, colegul nostru se afla într-o acţiune, a încercat să oprească autoturismul condus de către suspectul în vârstă de 45 de ani, şoferul nu a oprit la semnalul poliţistului. Agentul l-a urmărit, şoferul a intrat în curtea locuinţei. Între timp a apărut fiul suspectului pe drum. Colegii au încercat să găsească o cale de comunicare prin fiul suspectului, dar nu au reuşit”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Dosar penal
Anchetatorii au mai menționat că, la un moment dat, bărbatul a ieşit prin spatele curţii.
„În timp ce colegii noştri discutau pe drum cu fiul suspectului, acesta din urmă a ieşit din curte prin spatele poliţiştilor înarmat cu o rangă şi a lovit. Colegii s-au ferit, în caz contrar probabil că lovitura era în zona capului. Unul dintre agenţi a fost lovit de suspect cu ranga în picior, deasupra genunchiului. Suspectul a fost imobilizat şi, ulterior, reţinut pentru 24 de ore. A fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,92 alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru ultraj şi conducere sub influenţa alcoolului”, a adăugat Silvia Manta.
Procurorii vor decide dacă vor propune sau nu vreo măsură în cazul individului din localitatea Muntenii de Jos. În urma incidentului, poliţistul lovit a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau