Poliţist protestatar, amendat cu 1.000 de lei
Dimensiune font:
Ioan Cănărău, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) Neamţ, a continuat protestul în faţa Primăriei Roman * dacă în prima zi a fost singur, ieri i s-a alăturat şi vicepreşedintele Gabriel Butnaru * liderul SNAP Neamţ a fost amendat cu 1.000 de lei
Protestul reprezentanţilor SNAP Neamţ nu prea dă roade. Dacă în prima zi a fost un singur protestatar, Ioan Cănărău, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) Neamţ, ieri i s-a adăugat şi secundul structurii, vicepreşedintele Gabriel Butnaru. Ei reclamă „abuzurile Poliţiei Municipiului Roman şi ale IPJ Neamţ, care ar fi muşamalizat comiterea infracţiunii de ultraj împotriva a trei angajaţi”. Cei doi au îmbrăcat tricouri albe inscripţionate cu cererea de demisie a şefului Poliţiei Roman, comisarul şef Dragoş Constantin Bălău. Nu au lipsit nici bannerele, unul cu sigla SNAP, iar celălalt cu mesajul „Suntem prizonierii incompetenţei voastre”. „Am protestat paşnic, nu am transmis mesaje discriminatorii, nu am instigat la violenţă, nu am deranjat ordinea şi liniştea publică”, a precizat Cănărău.
Preşedintele SNAP Neamţ, amendat cu 1.000 de lei
Se pare că ziua de ieri a fost una cu ghinion pentru Ioan Cănărău, care a fost amendat de jandarmi cu 1.000 de lei. „Noi considerăm că acest protest este legal, pentru că Primăria Roman nu ne-a înştiinţat în termen de 48 de ore că interzice protestul, totuşi am fost sancţionat cu suma de 1.000 de lei. Nu am înţeles de ce am fost amendat doar eu. E clar că se urmăreşte intimidarea mea. Luni, am primit doar avertisment, iar marţi s-a considerat că am greşit mai mult”, a spus Cănărău. Potrivit procesului verbal, acesta a fost amendat pentru că a protestat fără a avea avizul comisiei de avizare din cadrul Primăriei Roman. Liderul SNAP Neamţ va contesta amenda: „Am luat o copie a procesului verbal în care am scris că nu am încălcat legea privind adunările publice. Voi contesta sancţiunea în instanţă”.
Greva foamei
Ioan Cănărău spune că nu se lasă intimidat şi va continua acţiunile de protest conform programului. Mai mult, el intenţionează să intre în greva foamei dacă nu se schimbă nimic. „Sunt decis, în proporţie de 90%, să intru în greva foamei ca ultimă soluţie de protest”, a declarat liderul SNAP Neamţ.
Ingrid CIOFOAIA
„SNAP va cere sancţionarea angajatului Primăriei Roman, care nu a respectat legea, deoarece nu a trimis în termen legal înştiinţarea către noi”- Ioan Cănărău, preşedintele SNAP Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau