Poliţiştii din Bacău au pus derbedeii pe fugă

default

Dimensiune font:

| 13-02-2018 10:11

Comparativ cu 2016, infracţionalitatea sesizată a scăzut cu aproape zece procente * ţepele de natură economico-financiară s-au diminuat cu 34,9%, faţă de perioada similară a anului trecut

 

 

Chestorul Vasile Oprişan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, a făcut ieri bilanţul activităţii pe anul trecut al instituţiei pe care o conduce. Potrivit situaţiei prezentate, infracţionalitatea sesizată prezintă o diminuare cu 9,3%, faţă de anul 2016, iar în privinţa celei contra patrimoniului s-a înregistrat o diminuare cu 9,6% a sesizărilor de această natură: în mediul urban cu 11,4%, iar în mediul rural cu 6,9%. Totodată, a scăzut numărul infracţiunilor de omor, lipsire de libertate şi şantaj, precum şi a celor comise prin metoda „Accidentul”. În aceeaşi tendinţă, infracţiunile sesizate de natură economico-financiară s-au diminuat cu 34,9%, faţă de perioada similară a anului trecut. Pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la nivelul judeţului Bacău au fost aplicate 1.230 sancţiuni contravenţionale şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de un milioane de lei, iar valoarea bunurilor care au făcut obiectul măsurilor asiguratorii a depăşit 2,9 milioane de lei. Comparativ cu anul 2016, infracţionalitatea stradală s-a diminuat cu 9,8 % continuând trendul descendent înregistrat în ultimii 5 ani. Astfel, la finele anului ne situăm sub valorile înregistrate în perioada 2009 – 2016. Diminuarea criminalităţii stradale se manifestă la majoritatea structurilor de poliţie subordonate. în mediul rural s-a înregistrat o diminuare cu 6,7% a infracţionalităţii sesizate. Criminalitatea sesizată contra persoanei a scăzut cu 8,1% faţă de anul precedent, iar cea contra patrimoniului a scăzut cu 6,9%.

Peste 180 de arme confiscate

Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, în urma activităţilor desfăşurate au fost confiscate 181 de arme, 1910 elemente de muniţie, 774 kg articole pirotehnice şi 20 kg produse de protecţie a plantelor. în domeniul silvic au fost organizate acţiuni, în urma cărora au fost aplicate 683 de sancţiuni contravenţionale şi au fost descoperite 333 de infracţiuni, din care 308 dosare penale au fost întocmite pentru infracţiuni descoperite în flagrant. Concomitent cu aplicarea sancţiunilor principale, s-a dispus confiscarea a peste 2.300 mc material lemnos. Pentru siguranţa comunităţii, poliţiştii de ordine publică au participat la 1.085 acţiuni preventive, au executat 3.384 controale directe, au intervenit la 16.023 solicitări la apelurile 112, iar cu ocazia acţiunilor desfăşurate poliţiştii au constatat 2.122 de infracţiuni, din care 1870 în flagrant. în cursul anului 2017, poliţiştii de investigaţii criminale au desfăşurat activităţi specifice şi au identificat 156 de persoane, din care 78 de persoane urmărite internaţional, punând în executare 47 de mandate europene de arestare, sub coordonarea şi controlul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere pe arterele deschise circulaţiei publice, precum şi pentru combaterea faptelor de natură antisocială care se comit în apropierea drumului public, au fost organizate şi executate 954 de acţiuni preventive şi 80 alte misiuni.

Florin CRĂCIUN

 

Poliţiştii au aplicat 54.030 sancţiuni, au reţinut 5.332 permise şi au retras 1.841 certificate de înmatriculare

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei