Pompierii au rămas fără şef
Dimensiune font:
Colonelul Ioan Niţică nu mai este comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă * el a fost pus la dispoziţia şefilor de la Bucureşti * nu se cunosc motivele acestei decizii
După mai bine de 12 ani de când se află la comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ, colonelul Ioan Niţică a fost pus la dispoziţia Inspectoratului General.
„Sunt dator ca militar să îmi onorez jurământul”
Şeful pompierilor nemţeni a primit ordinul în urmă cu două zile, însă nu şi motivele. În conferinţa de presă, a făcut publică mişcarea de cadre, după cum a spus cu umorul caracteristic. În locul său, a fost numit interimar primul adjunct, Ciprian Mitrea. „Am fost anunţat că o să fiu pus la dispoziţie în conformitate cu prevederile legale. Mi s-a cerut acordul în acest sens şi mi-am dat acordul pentru a se proceda conform legislaţiei. Am fost anunţat că s-a emis şi ordinal. Eu sunt dator ca militar să îmi onorez jurământul, nu l-am uitat şi l-aţi auzit de atâtea ori, chiar dacă am fost şi ironizat câteodată pentru că l-am recitat”, a declarat fostul inspector şef.
El a fost şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ din decembrie 2005 şi până în iunie 2017. În perioada 1993-2004 a fost şeful Inspectoratului de Protecţie Civilă al Judeţului Neamţ. Între anii 1990 şi 1991 a fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Protecţie Civilă al Sectorului 1 din Municipiul Bucureşti, iar între 1983 şi 1990, ofiţer în cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Gianina BUFTEA
Interimatul va fi asigurat de către primul adjunct Ciprian Mitrea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau