Pompierii botoşăneni au stins cu 43% mai multe incendii
Dimensiune font:
În 2015, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani au acţionat pentru stingerea unui număr de 552 incendii, cu 43% mai multe decât în anul precedent (386 incendii în 2014). Dintre acestea, 126 au fost incendii de vegetaţie uscată.
De asemenea, anul trecut, 26 de persoane au fost victime ale incendiilor produse în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti de pe raza judeţului Botoşani, din care şapte au decedat, iar 19 au fost rănite.
Toate persoanele decedate aveau vârste de peste 50 ani. Acestea şi-au pierdut viaţa din cauza fumatului în locuri nepermise, a neîntreţinerii mijloacelor de încălzire sau urmare a acţiunilor intenţionate.
Valoarea bunurilor salvate, în urma intervenţiei forţelor ISU Botoşani, se ridică la peste 48 milioane lei, în timp ce pagubele provocate se cifrează la peste 3,6 milioane lei.
Din numărul total de incendii, 346 s-au produs la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti.
„Majoritatea evenimentelor cu foc s-au produs în mediul rural, în casele şi gospodăriile a căror proprietari sunt persoane de vârsta a treia şi care din cauza vârstei înaintate şi a mobilităţii scăzute, neglijează curăţarea şi repararea periodică a coşurilor de fum sau sunt în imposibilitatea efectuării acestor operaţiuni. De asemenea, nivelul de trai scăzut nu le permite apelarea la un electrician autorizat sau la o firmă de coşărit”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.
Cele mai multe incendii s-au înregistrat în luna aprilie, când pe fondul unei încălziri accentuate cetăţenii au desfăşurat lucrări de igienizare a curţilor şi grădinilor, fără să respecte cele mai elementare măsuri de apărare împotriva incendiilor.
Analiza statistică a incendiilor la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti produse în anul 2015 pune în evidenţă faptul că majoritatea incendiilor au avut loc ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire a incendiilor, corelată cu situaţia financiară precară şi nivelul de trai scăzut al populaţiei, care a utilizat instalaţii şi aparate/echipamente electrice/ termice învechite, cu defecţiuni sau improvizaţii, coşuri de fum necurăţate, nereparate sau neizolate termic sau ca urmare a exploatării necorespunzătoare a sobelor de încălzit, dar şi neglijenţei şi nepăsării manifestate să ocupe un procent ridicat.
„Îngrijorător este faptul că incendiile care au drept cauză acţiunile intenţionate continuă să ocupe un procent ridicat”, a adăugat Lupu.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau