Povestea meşterului care transformă lemnul în jucării unice EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 02-06-2017 05:15

 Prezent pentru prima dată la Piatra Neamţ, cu ocazia Festivalului de Artă Populară Lada cu zestre”, Zoltan Bedo a încântat publicul cu jucăriile sale din lemn * meşterul a pus pe seama moştenirii genetice această pasiune, care a încolţit mai târziu în sufletul său * străbunicul său a fost tâmplar


Profesor de fizică şi pasionat de electronică, Zoltan Bedo confecţionează jucării de 15 ani. A recunoscut că până la 45 de ani nu a cioplit niciuna, însă după ce a aflat că străbunicul său a fost tâmplar, a început să-i placă. El a pus pe seama moştenirii genetice această pasiune, care a încolţit mai târziu în sufletul său.

Pasiune moştenită

A început să lucreze cu lemn după ce a ajuns profesor la Clubul Copiilor, unde a făcut aeromodelism. Mai întâi a lucrat avioane şi elicoptere, apoi a realizat jucării din cele mai diferite, cu un grad mare de complexitate. Profesia de bază a meşterului se vede în multe dintre jucăriile care pot constitui material didactic, pentru că îi învaţă pe copii legile fizicii. „Copilul învaţă despre fenomenele fizice jucându-se. Sunt jucării pentru care trebuie să-ţi foloseşti creierul”, spune meşterul Zoltan.

La început nu voia să vândă nimic din ce realiza pentru că, spune el, îl durea sufletul să se despartă de jucării, dar în timp a înţeles că doar aşa şi alţi oameni se puteau bucura de munca lui. „Din punct de vedere psihologic, efectul jucăriilor de lemn este altul. Ele arată altfel, se simt altfel decât cele din plastic care sunt rigide şi pot fi şi periculoase şi toxice. Unii spun că lemnul trăieşte şi atunci când este transformat în jucărie. Sunt şi durabile, marea majoritate sunt din lemn de fag, care e rezistent. Sora mea are 60 de ani şi încă are un cărucior din lemn de jucărie de când era mică”, a spus meşterul.

Părinţii, nostalgici după jucăriile copilăriei

Deşi jucăriile sale sunt destinate copiilor, nu de multe ori numărul adulţilor care poposesc curioşi la standul meşterului este mai mare decât al celor mici. Nostalgici, părinţii caută printre creaţiile sale jucăriile simple care le-au bucurat copilăria. „Eu încerc să fac jucării speciale, unice, dar părinţii mă întreabă dacă nu am Hopa-Mitică (celebrul titirez – n.r.) şi aşa m-au provocat. Eu nu am vrut să fac jucării la fel ca şi cele de pe vremuri, ci altele, inventate de mine, dar oamenii solicită”, a continuat spune meşterul

Părinţii sunt şi cei care aleg dacă o jucărie este sau nu cumpărată şi de multe ori, chiar dacă le place ceva şi copilul cere preferă variantele mai ieftine, de serie, din magazine. „Aceste jucării sunt mai scumpe, pentru că forţa de muncă depusă şi energia sunt altele, nu ca la cele făcute de deţinuţi pe vapor, cum am mai auzit, care fac mii de bucăţi”, am mai aflat de la Zoltan Bedo. Artistul popular şi-a propus să amenajeze un mic muzeu al jucăriilor create de el în casa părintească din satul Mărtiniş, mai ales pentru că foarte mulţi din cei care îl întâlnesc la târguri îl întreabă dacă pot veni să îl viziteze în atelier.

Alina FERENŢ

 

 

Pe lângă jucării, Zoltan Bedo mai este pasionat de apicultură şi de grădinărit.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei