Pregătiri pentru FestivalulAntic „Tamasidava”
Dimensiune font:
Pentru acest eveniment, Primăria Bacău a alocat suma de 64.500 de lei
Amânată din cauza inundaţiilor din luna iulie, cea de-a doua ediţie a Festivalul Antic „Tamasidava” se va desfăşura în perioada 31 august-2 septembrie. Conform propunerii de asociere dintre CL Bacău şi Asociaţia Română de Marketing, Festivalul va prezenta istoria, obiceiurile, stilul de viaţă şi obiectele din perioada geto-dacilor. Manifestarea va debuta în centrul oraşului, în Piaţa Tricolorului cu o ceremonie de deschidere în care vor fi prezentate asociaţiile participante, după care va avea loc o paradă pe noapte, cu torţe, pe traseul Statuia lui Ştefan cel Mare – Consiliul Judeţean – Primărie – Piaţa Tricolorului. Prima seară a festivalului se va încheia prin organizarea unei ceremonii de aprindere a „Focului Sacru” în Piaţa Tricolorului. Activităţile în următoarele două zile ale festivalului vor avea loc în Parcul Gherăieşti, unde vor fi prezentaţi luptători daci, sarmaţi, celţi şi români; vor putea fi văzute scene de luptă între gladiatori, precum şi între luptători, prezentarea echipamentelor şi a armelor, a maşinăriilor de luptă antice – balistă şi scorpio. Vor fi prezentate ateliere de fierărie, pielărie, prelucrarea lemnului, coafură şi machiaj antic, de confecţionare săgeţi, pictură, confecţionare bijuterii antice, ţesut, fierărie, prelucrarea osului şi a lemnului, confecţionare veşminte antice. Artişti din România, dar şi din afara ţării, vor reproduce pentru spectatori, în Parcul Gherăieşti, fragmente istorice din zorii începuturilor formării poporului nostru, din perioada războaielor daco-romane, dat fiind contextul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire. Pentru acest eveniment, Primăria Bacău a alocat suma de 64.500 de lei. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau