Pregătiţi organismul de sărbători!
Dimensiune font:
Seminţe de in, suc de lămâie sau grefe. Sunt doar câteva din metodele foarte simple şi la îndemâna oricui, care nu trebuie uitate în perioada pascală. Utilizate înainte sau după masă, după cum recomandă specialiştii în domeniu, produsele naturiste ne pot ajuta să trecem de Sărbătorile Pascale, fără probleme de sănătate. Simplu şi fără ajutorul medicilor.
Perioada sărbatorilor este întotdeauna mai încărcată decât zilele din restul anului. Natura este una destul de darnică şi vine în sprijinul celor care ştiu cum să o folosească. De exemplu, pentru a evita senzaţia de plin după o masă bogată nu trebuie urmaţi decât câţiva paşi simpli. „Sunt sorbenţi(carbune medicinal, polifepan) care ne ajută sa scoatem din organism ceea ce ne dăunează şi radicali liberi şi toxine şi mâncarea în plus. Dar, în primul rând se poate folosi tărâţe sau argilă. Inainte de masă trebuie să luă neapărat o linguriţă de sorbenţi şi încă una după 30 -35 de minute.Şi atunci tot ce-i în plus, ce am depăşit pleacă din organism mult mai uşor”, a spus Elena Josan, preşedinta Asociaţiei ” Fitomed ” Vaslui.
Lichidele sunt esenţiale
Cei care nu au la îndemână pansamente gastrice pot pune în aplicare o altă metodă, la fel de simplă. Să consume multe lichide. Daca e posibil mult ceai fierbinte. „Dacă am mâncat gras ,lichidul trebuie să fie fierbine şi acru. Aşa se spală grăsimile . E indicat şi un pahar de apă caldă cu lămâie ”, a mai spus Elena Josan.
Şi cei care beau prea mult se pot trata in mod naturist
Sfaturi naturiste există şi pentru cei care , de obicei, întrec măsura la băutura. „Cei care pot depăşi norma de alcool trebuie să ia inainte de a pune mâna pe pahar ceva gras. O felie de pâine cu mult unt de exemplu. Aşa se protejează stomacul , se face un pansament gastric şi nici băutura nu dă o lovitură prea puternică sistemului nervos”, a mai spus Elena Josan.
Nu trebuie uitate nici seminţele de in. Acestea sunt foarte indicate mai ales pentru cei bolnavi dar şi pentru cei care vor să previna afecţiunile medicale ca urmare a unei mese îmbelşugate. Toate recomandările trebuie aplicate însă cu măsură. Cei care întrec măsura trebuie să apeleze la medic.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau