Prima sinucigaşă din Breazu, îngropată pe uliţă

* se întâmplă la Iaşi în anul 2013 – prima sinucigaşă din Breazu este disputată de parohia din localitatea ieşeană, de familie şi de proprietarul terenului unde se află îngropată * proprietarul terenului a aşteptat creştineşte să treacă 7 ani pentru ca parohia să-i ia mortul de pe teren şi să-l reânhumeze în cimitirul satului * preotul paroh susţine că femeia este îngropată bine, pe terenul parohiei, că nu va da curs niciunei decizii a instanţei şi că singurul care va face dreptate este doar Dumnezeu * până când instanţa divină sau cea lumească va face dreptate, mormântul sinucigaşei va continua să blocheze, ca un blestem, multe dintre lucrurile lumeşti din jurul cimitirului din Breazu

O femeie care s-a sinucis în anul 2006 pe raza comunei Breazu, nu îşi găseşte liniştea nici în ziua de astăzi. Îngropată conform ritualului ortodox, în fundul cimitirului, Viorica Hartanu, prima femeia care s-a sinucis în Breazu, a purtat şi după moarte blestemul de a nu-şi găsi liniştea, mormântul fiindu-i scos în afara cimitirului, pe o fâşie de pământ care a deschis o stare permanentă de conflict între Victor Buzilă, cumpărătorul terenului, parohia din Breazu şi o altă familie care a ocupat samavolnic o bucată din acel teren. „Preotul mă ponegreşte în fel şi chip în biserică că i-am luat mortu şi terenul parohiei, uitând în mod intenţionat să spună enoriaşilor că ei eu îngropat-o pe acea femeie pe terenul meu, numai ca să nu pot intra în posesia lui. Acu, în marea lui ură, preotul m-a dat în judecată pentru profanare de morminte, da eu nici nu m-am atins de femeie. Oamenii din comună se uită chiorâş la mine şi chiar cineva a spus în biserică că ar trebui să fiu mutat cu terenu, undeva, sus pe deal, ca să stau acolo singur ca un babuin. Instanţa mi-a dat câştig de cauză şi măsurătorile la fel. Parohia şi câţiva dintre vecini mi-au ocupat abuziv 334 de metri pătraţi iar pentru femeia care e îngropată pe terenul meu, nu îşi dau acordul pentru exhumare. Practic, ca să nu mai revendic acel teren, parohia a îngropat pe el o spânzurată”, a declarat Victor Buzilă, cetăţeanul aflat în posesia unei sentinţe civile prin care un număr de 5 pârâţi sunt somaţi să ridice semnele de hotar şi să îi degajeze terenul de construcţii, dar care, totodată, respinge cererea formulată către parohie de deshumare a cadavrului.

„Ca să o dăm la pace, el ar vrea ca să scot mortul de acolo şi să pierd astfel şi 118 metri pe care el doreşte să-şi facă drum de acces prin cimitir. Nu e atributul nostru să exhumăm mortul, ci al familiei. La ortodocşi se pot exhuma morţii doar dacă e vorba de sfinţi, de înhumare într-un alt loc în care se mută familia sau de suflete necurate care continuă să bântuie”, ne spune preotul Coroamă.

Mormântul răzleţ din drumul de acces

Toată această poveste începe în anul 2006, când, pe terenul cumpărat de ieşeanul Victor Buzilă în anul 2001, parohia din Breazu oficiază înmormântarea unei femei care s-a sinucis. De aici începe lungul drum al citaţiilor, înfăţişărilor în faţa judecătorilor şi a deciziilor eronate sau în contradictoriu. În sentinţa Tribunalului Iaşi din martie 2013 se arată că familia Buzilă este proprietara de drept a suprafeţei de 334 metri pătraţi, cea care face obiectul litigiului, având categoria de folosinţă drumuri, teren dobândit prin cumpărare, în anul 2001, an în care şi parohia comunei Rediu a devenit proprietara unui teren de 2634 metri pătraţi, dispus în vecinătatea celui cumpărat de familia Buzilă. „Terenului dobândit de parohie prin contract de vânzare cumpărare, i s-a atribuit folosinţa de cimitir sătesc. Reprezentanţii bisericii locale au depăşit limitele proprietăţii lor şi au intrat în folosinţa unei suprafeţe de 176 de metri. În luna martie 2006, parohia şi-a permis să oficieze o înmormântare pe acel teren al familiei Buzilă, a unei persoane care s-a sinucis, având în vedere obiceiurile locale de a înhuma sinucigaşii în marginea cimitirelor. În ce-i priveşte pe pârâţii Prisecariu şi Aiostinei, aceştia le ocupă familiei Buzilă, 158 de metri pătraţi din proprietate, construind nişte adăposturi improvizate pentru păsări”, se arată în decizia Tribunaului Iaşi. Anterior, în anul 2009, Judecătoria Iaşi se pronunţă irevocabil în ce priveşte „lăsarea în deplină proprietate şi linişitită posesie” a terenului de 151 de metri pătraţi de către cei 5 pârâţi care şi-au construit ilegal coteţe pe acel teren, şi obligă parohia să lase familiei Buzilă, în aceleaşi condiţii, terenul în suprafaţă de 118 metri, pe care este amplasat „un mormânt răzleţ”. Familia Buzilă declară apel împotriva acestei decizii, pe motiv că suprafeţele de teren sunt mai mari, eroare corectată anul acesta de Tribunalul Iaşi. Acelaşi complet de judecată din anul 2009, a mai comis o altă eroare şi anume aceea de a respinge cererea de deshumare a persoanei decedate, pe motiv că acest lucru este „de competenţa unui procuror”. „Prima instanţă se află în eroare, considerând că pentru deshumare trebuie o autorizare prealabilă din partea parchetului. Organele de cercetare penală se implică, din oficiu, în asemenea activităţi de deshumare în situaţiile în care decesul persoanei este suspect şi sunt necesare activităţi de investigare pentru stabilierea cauzei decesului, lucru care nu se impune în acest caz”, se arată în decizia Tribunalului.

„Cine a încercat de 2000 şi ceva de ani să lupte împotriva lui Hristos şi a învins?Dumnealui (n.r. Victor Buzilă) crede că poate să se mute aici şi să mai rămână şi în armonie cu satul după ce a făcut?Aici nu e loc de negociere, pentru că cu Dumneazeu nu se negociază”, a conchis preotul parohiei din Breazu

La Breazu, doar Judecata de Apoi poate să dea o sentinţă

În ciuda acestor dispoziţii ale instanţelor de judecată, dar şi a măsurătorilor care îi dau dreptate reclamantului Victor Buzilă, nici parohia, dar nici cei cinci pârâţi care i-au ocupat acestuia terenul cu coteţe neautorizate, nu au catadicsit să lase liber acel teren. După cimitirul din Breazu şi „fâşia sinucigaşei” care a aprins spiritele în această localitate, se află construită o vilă al cărui proprietar a ajuns la rându-i să trăiască un calvar. „Vin oamenii şi mă iau pe mine la împrejur, crezând că eu sunt cel cu terenul. Unii mă ponegresc iar alţii mă iau chiar la mişto, că „ ce faci mă, ţi-ai luat teren de vilă cu mortu în curte?”. Eu dacă eram în locu lu domnu Buzilă, luam un om şi într-o seară aruncam mortu dincolo, în cimitir”, ne spune vecinul ”cel cu frică de Dumnezeu”. Mult mai cu frică de cele sfinte, „care le rezolvă pe toate cele de pe pâmânt”, este protul paroh, Gabriel Coroamă. „După ce s-a săvârşit acea înmormântare, domnul Buzilă a venit după un an şi a spus că i-am îngropat intenţionat o persoană pe terenul lui. Când parohia a luat pământul pentru cimitir, Buzilă nici nu avea teren acolo. De ce până în 2006, atunci când a fost îngropată acea femeia acolo, nu i-a spus nimic preotului care era atunci? Din acte reiese că biserica nu are pâmânt decât acolo. Ca să o dăm la pace, el ar vrea ca să scot mortul de acolo şi să pierd astfel şi 118 metri pe care el doreşte să-şi facă drum de acces prin cimitir. Nu e atributul nostru să exhumăm mortul, ci al familiei. La ortodocşi se pot exhuma morţii doar dacă e vorba de sfinţi, de înhumare într-un alt loc în care se mută familia sau de suflete necurate care continuă să bântuie”, ne spune preotul Coroamă. Şi cum încurcate sunt căile pe acest pământ şi limpezi lucrările Domnului, preotul paroh ne spune cu sinceritate că cel care va rezolva acest caz este însuşi Domnul Isus Hristos, ci nu instanţele şi măsurătorile pământeşti. „Domnul Buzilă nu are nici o hotărâre judecătorească de exhumare a cadavrului şi de mutare a hotarului. El a făcut peste noapte, pe ascuns, acel gard, şi şi-a luat şi persoana decedată în curte. Cine a încercat de 2000 şi ceva de ani să lupte împotriva lui Hristos şi a învins? Dumnealui (n.r. Victor Buzilă) crede că poate să se mute aici şi să mai rămână şi în armonie cu satul după ce a făcut?Aici nu e loc de negociere, pentru că cu Dumneazeu nu se negociază”, a conchis preotul parohiei din Breazu. (Nelu Păunescu)