Primăria evită subiectul statuii lui Adrian Păunescu
Dimensiune font:
Dezbaterea aprinsă din ultima vreme privind amplasarea unei statui a poetului Adrian Păunescu în oraş l-a determinat pe viceprimarul Mihai Chirica să facă unele precizări. „Sunt mai multe solicitări. Prefectura Iaşi a adus în discuţie un asemenea subiect, alături şi de alte persoane, prin scrisori adresate Primăriei Iaşi. Doar Comisia de Cultură a Consiliului Local se poate pronunţa asupra oportunităţii unui asemenea demers. Nu este iniţiativa mea, nici a primarului Nichita, nici măcar a Primăriei. Alte comentarii despre personalitatea lui Adrian Păunescu nu avem de gând să facem. Îi lăsam pe cei care se pricep”, a spus edilul.
Chirica a mai precizat că, deocamdată, nu s-a luat nicio decizie la nivelul Primăriei Iaşi privind alegerea unui loc pentru soclu sau desemnarea unui artist plastic pentru realizarea bustului poetului. „Considerăm că este un subiect care aparţine oamenilor de cultură, urmând ca ei să se pronunţe cât de prolifică sau cât de reprezentativă a fost activitatea lui Adrian Păunescu pentru noi, ieşenii”, a mai spus Chirica. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau