Primăria se pregăteşte să repare drumurile
Dimensiune font:
Dacă vremea va fi favorabilă, Publiserv, societatea Consiliului Local, care se ocupă de întreţinerea drumurilor din municipiu, va demara lucrările de reparaţii
Potrivit autorităţilor pietrene, planul pentru această primăvară este frezarea zonelor afectate iar când temperatura va fi peste 10 grade, vor fi turnate covoraşe asfaltice. Edilii consideră că este o soluţie mult mai practică decât plombele clasice. Totuşi, pentru că pe stoc mai există cantităţi de asfalt la rece, vor continua şi lucrările de plombare. „Eu sper ca primăvara să vină repede, să ne putem apuca de treabă şi să facem ceea ce ne-am propus pentru acest an. Îmi doresc ca la începutul iernii viitoare să avem un oraş cu străzi foarte bine puse la punct din punct de vedere al traficului”, a spus Dragoş Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamţ. Autorităţile locale vor demara şi o amplă acţiune de identificare şi remediere a tuturor problemelor din oraş, în principal în zona de blocuri. În acest sens, vor fi constituite echipe care vor merge pe teren. „Avem în vedere toate aspectele edilitare, de la străzi, alei pietonale, mobilier stradal, spaţiu verde, indicatoare rutiere”, a spus primarul. Edilii speră ca prin acţiunile şi parteneriatele finanţate de primărie, populaţia să conştientizeze faptul că bunul public trebuie păstrat şi nu distrus.
Începe reconstrucţia Pieţei Centrale
Ingrid CIOFOAIA
„Tot ce nu este la locul lui va fi remediat. Sperăm şi la o colaborare din partea asociaţiilor de proprietari” - Dragoş Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau