Primăria Suceava vinde petice de teren
Dimensiune font:
Autorităţile locale din municipiul Suceava intenţionează să atragă la buget bani din vânzarea unor suprafeţe de teren care nu pot fi folosite din cauză că sunt prea mici. În plus, se află la limita sau între proprietăţi ale locuitorilor reşedinţei de judeţ. De altfel, potrivit primarului Ion Lungu, de-a lungul timpului, la compartimentul specializat al executivului s-au adunat 26 de cereri prin care unii dintre vecini şi-au exprimat intenţia de a achiziţiona parcelele disparate ale Primăriei. „Sunt terenuri blocate pe care, oricum, Primăria nu poate să le folosească vreodată. Avem 26 de asemenea cazuri, iar în acest sens voi avea discuţii informale cu aleşii locali. Părerea mea este să le vindem, deoarece sunt blocate în curţi şi grădini la oameni, fiind moştenite aşa în urma măsurătorilor”, subliniază edilul-şef. Primarul spune că a iniţiat un proiect de hotărâre care va discutat în Consiliul Local. Este vorba despre suprafeţe mergând de la câteva zeci de metri pătraţi până la circa 2 ari, iar vânzarea lor ar aduce venituri suplimentare bugetului municipal.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau