Primăria va chema la raport firma care „repară” trotuarele de pe strada Eternitate
Dimensiune font:
Viceprimarul Mihai Chirica a afirmat ieri că va da curs unor solicitări venite pe adresa municipalităţii referitoare la stadiul lucrărilor de pe strada Eternitate şi la maniera de lucru a executantului. Angajaţii firmei RDV Construct Bucureşti au demarat lucrările de decapare a asfaltului de pe trotuare, care vor fi pavelate, însă au abandonat lucrarea după câteva zile. Aşa se face că, în prezent, ieşenii nu mai au pe unde circula din cauza trotuarelor răvăşite. „Am avut impresia că s-au concentrat mai bine după terminarea lucrărilor pe strada Sf. Andrei. Nu suntem, însă, mulţumiţi şi de aceea i-am chemat la discuţii. Vom face o nouă informare pe acest subiect după întâlnirea cu constructorul”, a spus edilul. Conform contractului dintre Primărie şi firma RDV Construct Bucureşti, modernizarea integrală a străzii Eternitate (la „pachet” cu stradela Sf. Andrei) ar fi trebuit finalizată în opt luni. Dacă cea de-a doua a fost inaugurată, prima rămâne în continuare nefinalizată. D. CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau