Primărie băcăuană, „trasă de urechi” de Avocatul Poporului!
Dimensiune font:
Avocatul Poporului a cerut Primăriei Agăș, din județul Bacău, să identifice din timp situațiile de risc în care se pot afla copiii din comunitate * instituţia a concluzionat, după o anchetă, că edilii ar fi minţit când au spus că au supravegheat atent cazul unor părinţi care şi-ar fi neglijat copilul * băieţelul de cinci ani a murit la spital în urmă cu mai bine de o lună, din cauza unei anemii severe
Ca urmare a morţii unui copil din Agăș, neglijat de părinți, Avocatul Poporului a emis o recomandare către Primăria comunei din județul Bacău, în care îi solicită edilului să ia prompt toate măsurile legale în vederea identificării din timp a situațiilor de risc în care se pot afla copiii din comunitate.
Administrației locale i se mai solicită să dispună măsurile ce se impun pentru o mai bună implicare a membrilor Consiliului Comunitar Consultativ în identificarea și soluționarea situațiilor concrete ale familiilor cu risc, la nivel local.
Concluziile anchetei la Primărie
Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu și a unei anchete efectuate de către Avocatul Poporului, după apariția în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a unui articol în care s-a relatat despre cazul unui copil în vârstă de cinci ani din comuna Agăș, care a fost adus la Spitalul Comănești în stare foarte gravă, cu anemie severă, iar, în urma investigațiilor, medicii au decis că este necesară transferarea copilului la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria“, din Iași.
Întrucât, în drumul spre Iași, starea pacientului s-a agravat, acesta a fost internat la Spitalul de Pediatrie din Bacău, unde, în ciuda eforturilor depuse de medici, a murit.
„În acest caz, Avocatul Poporului a efectuat o anchetă la Primăria Agăș, în urma căreia a constatat, din documentele puse la dispoziție de către autoritatea locală, că familia copilului decedat nu a fost monitorizată continuu, vizitele la domiciliul familiei realizându-se la intervale mari de timp, în ciuda afirmațiilor contrare ale autorităților locale din Agăș”, au precizat reprezentanţii Avocatului Poporului.
Această instituţie a menţionat că a mai constatat, printre altele, că minorul mort nu a făcut obiectul unui plan de servicii, nu a fost monitorizat și nu au fost luate măsuri pentru respectarea dreptului la sănătate a acestuia, în ciuda sesizărilor medicului de familie.
„Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a fost sesizată de către Primăria Agăș abia după decesul copilului, pe 8 februarie 2017. În urma sesizării, reprezentanții DGASPC Bacău au întocmit un raport în care au concluzionat că familia nu a fost monitorizată de autoritatea locală, în dosarele copiilor neregăsindu-se acte cu privire la serviciile ce ar fi trebuit să fie acordate familiei”, a încheiat Avocatul Poporului.
Pe de altă parte, contactat telefonic de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, primarul din Agăş a fost reţinut în declaraţii. „Cei de la Avocatul Poporului au fost aici, le-am pus la dispoziţie toate actele privind acel caz. Eu nu am primit nimic din partea lor şi nici nu am văzut recomandarea de la ei. În rest nu am ce să spun”, a declarat ieri Doru Merluşcă, edilul-şef al comunei băcăuane. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau