Primarul Chirica, de „închiriat” pentru 1.000 de lei!
Dimensiune font:
Iaşul se alătură oraşelor care au instituit taxa specială pentru oficierea căsătoriilor în afara sediului Stării Civile
Un proiect de hotărâre vizând instituirea taxei speciale pentru oficierea căsătoriei în afara sediului Serviciului de Stare Civilă (SSC) al Municipiului Iaşi a fost postat zilele trecute pe site-ul municipalităţii. Astfel, ieşenii care doresc să se căsătorească fără a se mai deplasa la sediul de pe Vasile Alecsandri nr. 8 o pot face în schimbul sumei de 1.000 lei. „Cererile se depun cu 30 de zile înainte de data încheierii căsătoriei, la secretariatul Primăriei Iaşi. Rezoluţia cererii va fi comunicată telefonic solicitanţilor, iar cererea va fi ridicată de unul dintre viitorii soţi în vederea depunerii acesteia la Serviciul de Stare Civilă. În cazul rezoluţiei favorabile, solicitanţii vor achita taxa de 1.000 lei la casieriile Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, ale Primăriei Municipiului Iaşi sau pe platforma ghiseul.ro şi vor ataşa chitanţa şi cererea aprobată la dosarul de căsătorie”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Nu se oficiază căsătorii în localuri
Există, însă, mai multe condiţii care trebuie respectate. Astfel, numai primarul municipiului Iaşi va aproba cererile de oficiere în afara sediului Serviciului Stare Civilă al Municipiului Iaşi. De asemenea, se oficiază căsătorii în afara sediului SSC în zilele de luni, marţi, miercuri (orele 17.00-19.00), vineri (15.30-17.30), sâmbătă (15.00-19.00) şi duminică (14.00-16.00), cu excepţia cazurilor în care acestea sunt declarate sărbători legale sau zile nelucrătoare. Nu se oficiază căsătorii în restaurante sau alte locaţii de alimentaţie publică. În fine, dacă din motive obiective, primarul municipiului Iaşi nu va putea oficia căsătoria, taxa se returnează plătitorilor, iar căsătoria va fi programată şi se va încheia la sediul SSC.
În ce condiţii poate veni primarul
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, primarul municipiului Iaşi va fi asistat de un ofiţer de stare civilă din cadrul SSC care va prelua şi transporta registrele şi certificatele de căsătorie de la sediul SSC la şi de la locul stabilit. Transportul va fi asigurat de Primăria Iaşi, iar pentru asigurarea securităţii documentelor şi registrelor de stare civilă pe
parcursul deplasării, ofiţerul de stare civilă va fi însoţit de un poliţist din cadrul Poliţiei Locale Iaşi. Taxele astfel obţine se constituie venit la bugetul local al municipiului Iaşi. Tudor DAMASCHIN
* * *
În mai multe localităţi din ţară a fost adoptată o asemenea taxă: Constanţa – 1.500 lei, Bacău – 1.000 lei, Deva – 1.000 lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau