Primarul din Glăvăneşti se luptă cu Prefectura
Dimensiune font:
Gheorghe Tilibaşa a acţionat, ieri, Prefectura în contencios * decizia vine după ce instituţia a emis, vineri, ordin de încetare a mandatului * Tilibaşa a fost condamnat la un an şi 6 luni de închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales şi de a ocupa funcţii publice
Primarul comunei Glăvăneşti, Gheorghe Tilibaşa, s-a răzvrătit împotriva Prefecturii. După ce a tras apă în Muncelu şi Glăvăneşti-Deal, fără proiect, fără vreun aviz şi fără licitaţie, încheind contract în mod direct cu o firmă mică, ajungând să fie pedepsit de instanţă, edilul se vrea înapoi primar.
Prefectura Bacău a emis, vineri, ordin de încetare a mandatului său, iar ieri, acesta a acţionat instituţia în contencios. Totodată, edilul a solicitat repunerea în funcţie, prin ordonanţă preşedinţială, la Curtea de Apel motivând că există un proiect şi se pierd banii din cauză ca nu are cine semna, viceprimarul fiind în concediu medical.
Investiţie fără respectarea legii
Gheorghe Tilibaşa a realizat o investiţie fără să respecte procedurile legale şi a fost condamnat la un an şi 6 luni de închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales şi de a ocupa funcţii publice, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Tilibaşa a spus atunci că a încălcat legea din neştiinţă, vrând să facă bine locuitorilor din Muncelu, care erau disperaţi că nu aveau apă. El a spus că Primăria avea 200.000 de lei în cont şi un bazin de apă nefolosit. „Am aprobat prin hotărâre de Consiliu Local să cumpărăm ţeavă şi să tragem apa”, a spus Tilibaşa. El nu a făcut însă şi un proiect tehnic fiindcă nu a dispus de bani. Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru „instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată”.
Magistraţii i-au dat o pedeapsă de un an şi 6 luni de închisoare şi, complementar, interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales şi de a ocupa funcţii publice. Instanţa a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, iar primarul este convins că poate rămâne în funcţie. Ca urmare, a atacat decizia ordinul prefectului prin care a fost demis.
Probleme cu ANI
Primarul a avut probleme şi cu Agenţia Naţională de Integritate anul trecut, după ce a eliberat opt adeverinţe în baza cărora soţia sa, în calitate de persoană fizică sau persoană juridică (Tilibaşa Margareta PFA), cât şi în calitate de asociat unic şi administrator al SC Tigimarg Com SRL, a obţinut subvenţii de la APIA în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă, în campaniile 2009 - 2012, încălcând, astfel, dispozitiile art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
Potrivit legislaţiei, primarii condamnaţi la închisoarea, chiar dacă pedeapsa este cu suspendare sau amânare, îşi pierd funcţia.
Citeşte şi: Scandal şi circ pe tema organigramei Primăriei
Clara DIMA
Atribuţiile sale au fost preluate de viceprimarul Aurelian Comănici, devenit primar interimar până la alegerile din iunie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau