Primarul din Piatra Neamţ a inaugurat un WC
Dimensiune font:
Edilul a tăiat ieri panglica inaugurală la o toaletă la o şcoală gimnazială * investiţia a costat 42.000 de lei
Doi consilieri locali pietreni, unul de la PNL şi celălalt de la ALDE, au ţinut morţiş ca primarul municipiului Piatra Neamţ Dragoş Chitic să inaugureze ieri toaleta Şcolii „Elena Cuza” din Piatra Neamţ, unde copiii celor doi aleşi locali învăţă.
74 de şcoli au WC în fundul curţii
Penibil sau... nu, primarul poate ar fi trebuit să îşi consulte armata de consilieri pe care o are şi să nu devină protagonistul principal al unei acţiuni de inaugurare a unor toalete, chiar dacă Liviu Pop, până mai ieri ministru al Învăţământului, a descoperit faptul că în România anului 2018, elevii din 2.418 şcoli încă folosesc toaleta din curtea şcolii. Ce-i drept, în Neamţ sunt 74 de unităţi de învăţământ cu toaletele în exterior şi sunt judeţe unde situaţia este mult mai grea. „Astăzi am participat, la invitaţia conducerii Şcolii Gimnaziale Elena Cuza, la inaugurarea unei investiţii finanţată de Primăria pietreană, realizată la sfârşitul anului trecut. Mă bucur când văd implicare din partea conducerii unităţilor şcolare, precum şi dorinţa asociaţiilor de părinţi în asigurarea confortului elevilor. În acest an, voi trece pe la fiecare unitate şcolară din oraş şi sunt convins că astfel vom reuşi să găsim soluţii pentru orice problemă şi vom avea unul dintre cele mai ridicate standarde de calitate pentru infrastructura educaţională din oraşul nostru”, a declarat Dragoş Chitic pe pagina sa de Facebook.
Primăria a contribuit cu 42.000 lei pentru lucrările ce au durat o lună şi au fost realizate de o firmă din Piatra Neamţ. Din aceşti bani au fost schimbate ţevile, s-a montat un tavan fals şi s-a schimbat faianţa, şi asta, numai la baia fetelor. Conducerea şcolii vrea să ceară de la Primărie alţi 8.000 lei şi pentru renovarea toaletei băieţilor. Cu siguranţă şi atunci va fi tăiată o panglică tricoloră, poate tot de primarul Dragoş Chitic.
Gianina BUFTEA
„Mă bucur când văd implicare din partea conducerii unităţilor şcolare, precum şi dorinţa asociaţiilor de părinţi în asigurarea confortului elevilor”, primarul Dragoş Chitic
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau