Primarul din Voineşti este incompatibil
Dimensiune font:
Pe lângă biroul din administraţia locală, el se ocupa şi de prăvălia proprie, deşi legea îi interzice
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către şapte foşti sau actuali aleşi locali din ţară (trei primari, un fost primar, trei consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.
Pe lista nominală a celor şapte foşti sau actuali aleşi locali în cazul cărora ANI a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor se află şi Aurelian Miler, primarul PSD al comunei Voineşti. „Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 11 octombrie 2010 întrucât deţine simultan cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Miler Aurelian-Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispoziţiile legii. El s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 06 ianuarie 2010-18 mai 2011 întrucât, simultan cu funcţia de primar, a deţinut şi funcţia de administrator al SC AGROMILER SRL”, se precizează în comunicatul ANI. Primarul a declarat că ştie exact care este situaţia şi îşi va dovedi nevinovăţia , mai ales că , susţine acesta nu a avut contracte cu administraţia locală.
Primăria Ghergheşti stă pe un butoi cu pulbere
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau