Primarul Iaşului dă în judecată Guvernul
Dimensiune font:
Motivul îl reprezintă reforma fiscală aprobată recent de Executiv, prin intermediul căreia Iaşul ar urma să se aleagă cu o „gaură” bugetară de aproximativ 20 de milioane de euro
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat ieri că municipalitatea ia în calcul atacarea ordonanţei de modificare a Codului Fiscal, care, în opinia sa, „distruge” autonomia locală. „Mi se pare cel puţin deplasat faptul că nu s-a ţinut cont de documentul emis de către Consiliul Fiscal asupra proiectului de ordonanţă de urgenţă care precizează la pagina 6: reducerea masivă a veniturilor prin impozitul pe venit va vulnerabiliza foarte mult poziţia financiară a autorităţilor locale, foarte multe dintre acestea având un grad mare de dependenţă de sumele defalcate din impozitul pe venit”, a declarat Chirica, pentru Europa FM. Potrivit edilului, pentru Iaşi, acest lucru înseamnă aproximativ 40% din veniturile proprii, adică 20 de milioane de euro. „Cred că este un experiment fiscal, nu este nici măcar o revoluţie sau o reformă fiscală”, a completat primarul Chirica.
În acest context, primarul Iaşului a declarat că municipalitatea ar putea renunţa anul acesta la acordarea unor ajutoare sociale pentru familiile defavorizate. El a adăugat că bugetul local va fi afectat prin aplicarea acestui act normativ cu 20 milioane de euro, ceea ce va duce la diminuarea fondurilor acordate cazurilor sociale. De asemenea, Mihai Chirica a mai spus că sunt investiţii în derulare care trebuie continuate şi a menţionat lucrările aflate în derulare în unităţile de învăţământ şi la Spitalele de Recuperare şi „C.I. Parhon”.
Edilul a precizat că a solicitat băncilor creditoare modificarea planurilor de rambursare, deoarece instituţiile financiare dar şi Ministerul de Finanţe au luat în calcul ca sursă de venituri cei 16% din impozitul pe venit, pe toată perioada rambursării creditelor. Chirica nu a fost convins de compensaţiile promise de Guvern, astfel încât municipalităţile să nu aibă un buget mai mic anul viitor. „Nu poţi ieşi pe sticlă să spui: o să vă mai dăm. Din ce ştie cel mai puţin pregătit contabil, nici 4% nu acoperă ce face Ordonanţa aceasta. Nu putem discuta de 3%. Ce e asta, că vă dam 3%?”, a spus, iritat, Chirica. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau