Primarul interimar a fost reconfirmat în funcţie
Dimensiune font:
Dragoş Chitic a fost reales în şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local * postul de edil-şef a rămas liber după ce Gheorghe Ştefan, aflat în arest din 2014, şi-a dat demisia * tot ieri a fost reconfirmat şi viceprimarul interimar
Începând de ieri, Piatra Neamţ poate spune cu adevărat că are un primar interimar. Consilierii locali au decis ca Dragoş Chitic (independent) să rămână la conducerea administraţiei locale până la organizarea de alegeri. El a fost ales, în decembrie, să asigure interimatul pe perioada suspendării de drept a mandatului lui Gheorghe Ştefan. După demisia acestuia, potrivit prevederilor legale, a fost necesară o nouă procedură de alegere a unui primar interimar. Dragoş Chitic a fost reconfirmat în funcţie, ieri, cu 22 de voturi „pentru” din 23.
Oficialul a mulţumit colegilor din Consiliul Local pentru votul de încredere acordat încă o dată, asigurându-i că le va fi partener, indiferent de culoarea lor politică. „Vrem ca în Primărie să facem administraţie şi mai puţin politică. Sper că din momentul 16 decembrie 2014, de la primul mandat de primar interimar, am reuşit să demonstrăm acest lucru. Administraţia publică locală are câteva zone pe care eu le consider bolnave, pentru care am intervenit încă din decembrie. Pe o parte am reuşit să le vindecăm, o parte sunt în curs de rezolvare, iar probabil că o altă parte cu o situaţie mai dificilă, vor trebui «amputate»”, a declarat Dragoş Chitic. El îşi doreşte ca în iunie 2016 Primăria Piatra Neamţ să fie o instituţie sănătoasă, funcţională şi utilă cetăţenilor oraşului.
Planuri pentru un nou început
Oficialul pietrean a declarat că lucrurile bune făcute de Gheorghe Ştefan (pe care îl consideră unul dintre cei mai buni primari din ţară) trebuie duse mai departe şi că se va interveni în zonele care funcţionează mai puţin bine. Chitic a ţinut să precizeze că, în acest moment, primăria este stabilă din punct de vedere financiar, sunt bani pentru buna funcţionalitate a instituţiei, pentru serviciile pe care le oferă, dar există şi două riscuri financiare majore. „Unul este datoria faţă de societatea E.ON. Am vorbit cu preşedintele Consiliului de Administraţie al E.ON şi am stabilit ca după sărbătorile pascale să reluăm discuţia, pentru a ajunge la o concluzie privind restituirea sumelor de bani. Al doilea risc îl reprezintă venirea creditului de la Perla (firma care administrează telegondola – n.r.) spre Primărie. Dacă vom reuşi să negociem foarte bine cu banca să returnăm creditul în termenul de maturitate, care este 2027, nu va fi nicio problemă pentru primărie”, a explicat Dragoş Chitic.
Echipa de la conducerea primăriei este formată din Dragoş Chitic (primar interimar), Aurelia Simionică (viceprimar) şi Vasile Popescu (viceprimar interimar, reconfirmat în funcţie).
Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ ar putea fi plasat în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, hotărârea putând fi contestată de procurorii Anticorupţie. Pinalti va ajunge acasă dacă DNA nu va face contestaţie. El se află în arest de cinci luni şi jumătate. Era singurul din dosarul Microsoft care rămăsese în arest.
Povestea nemţeanului răpit în Burkina Faso
Ingrid CIOFOAIA
„Am lansat în 16 decembrie 2014 un proiect unitar, «Normalitate în administraţie», proiect care va continua. Votul de astăzi ( marţi,7 aprilie – n.r.) va asigura continuitate care va duce la stabilitate şi la o bună funcţionare a Consiliului Local” - Dragoş Chitic, primar interimar al municipiului Piatra Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau