Primarul interimar este acuzat de jocuri murdare! VIDEO

default

Dimensiune font:

| 02-07-2015 06:00

Un ieșean susține că Primăria abuzează de proprietatea sa în scopul de a-l determina să o închirieze unor persoane din anturajul primarului interimar. Dezvăluirile lui Neculai Kania induc ideea că, în oraș, funcționează un sistem mafiot menit a proteja interesele apropiaților lui Mihai Chirica. La rândul său, edilul susține că nu a condiționat niciodată eliberarea unui act și că toate avizele se obțin prin respectarea prevederilor legale

„Ameninţări”, „presiuni” şi „şantaj” sunt cuvintele folosite de ieşeanul Neculai Kania, un cunoscut revoluţionar, aflat de ieri în greva foamei în faţa Primăriei ieşene, alături de soţia sa. Concesionar al unei suprafaţe de teren pe strada Lăpuşeanu, zonă pe care a ridicat cafeneaua cu acelaşi nume, acesta susţine că de aproape un an de zile este supus unei presiuni constante de către persoane din anturajul primarului interimar Mihai Chirica, miza fiind închirierea spaţiului respectiv către Alex Costea, patronul Cafenelei Piaţa Unirii, local despre care numeroase voci susţin că i-ar aparţine, de fapt, primarului interimar Mihai Chirica. Scandalul a izbucnit în iulie anul trecut, după ce Neculai Kania a închiriat Cafeneaua Lăpuşeanu firmei Holdem Informatics SRL. „Reprezentanţii acesteia au subînchiriat spaţiul lui Alex Costea. Conform contractului, trebuia şi acceptul proprietarului, adică al meu. Costea a făcut o serie de modificări, extinzându-se cu toaletele pe terenul din spatele localului. Este vorba de o extindere pe aproximativ 20 de metri pătraţi, pentru care nu obţinuse certificat de urbanism”, explică Neculai Kania. Plecat în Germania, Kania revine în Iaşi în toamna anului trecut, când constată ilegalităţile comise de chiriaşul său şi modificările făcute de Alex Costea. Proprietar de drept al localului, Kania îi solicită lui Costea să părăsească localul, nefiind de acord cu oferta acestuia: 1.200 euro pe lună. „Când a plecat a devastat totul, inclusiv ceea ce era a meu. A luat cu el mai multe materiale, pe care le veţi găsi depozitate la Cafeaua Piaţa Unirii. După aceea au început presiunile. A trimis nişte malaci care să ne convingă să-i închiriem lui. Nu au fost singurele acţiuni de acest fel. Inclusiv Mihai Chirica ne-a spus că ar fi bine să-i închiriem spaţiul lui Costea. Avem mesaje, mail-uri, care pot dovedi afirmaţiile noastre”, spune, la rândul ei, soţia revoluţionarului. Aceasta a mai precizat că inclusiv primarul Gheorghe Nichita a intervenit în această dispută. „I-a trimis pe Tomorug şi Avârvarei să rezolve problema lui Chirica”, a mai spus d-na Kania.
 

Nu a intrat în legalitate pentru că nu a închiriat cui trebuie
Dezvăluirile au ieşit la iveală după ce Primăria Iaşi a refuzat să elibereze un certificat de urbanism pentru construcţiile din spatele Cafenelei Lăpuşneanu. „Dl. Chirica m-a sfătuit să cer hârtie de la Serviciul Urbanism pentru extinderile lui Costea. Azi am primit actul prin care este respinsă solicitarea pe motiv că acea construcţie nu se încadrează în PUZ-ul zonei. Luni întregi mă poartă pe drumuri pentru o construcţie pe care nu eu am ridicat-o şi pentru care nu poate fi eliberat certificat de urbanism deoarece am refuzat să închiriez spaţiul cui trebuie”, mai spune Neculai Kania. Contactat telefonic, primarul interimar Mihai Chirica, a dezminţit aceste afirmaţii. „Nu ştiu cine este dl. Kania. La Primăria Iaşi, autorizaţiile se iau pe lege”, a spus primarul interimar Mihai Chirica. Dan CONSTANTINESCU

* * *
Mihai Chirica nu a recunoscut niciodată că ar fi proprietarul Cafenelei Piaţa Unirii, spunând doar că este prieten vechi cu Alex Costea. Localul a constituit subiectul mai multor materiale de presă, în care ieşenii din Piaţa Unirii s-au arătat deranjaţi de zgomotele din cafenea şi de extinderile pe care patronul acesteia plănuia să le facă. De asemenea, anul trecut, s-a spus că artiştii invitaţi să cânte la Revelion au oferit reprezentanţii la Cafeneaua Piaţa Unirii, în contul sumelor plătite de municipalitatea ieşeană pentru prezenţa lor pe scena din faţa Palatului Culturii.

* * *
Fragmente din dialogul telefonic pe care Neculai Kania susţine că l-a purtat cu Mihai Chirica pe durata protestului din faţa Primăriei Iaşi

„Ştie şi Tomorug, şi Avîrvarei,şi Nichita de ceea ce ai făcut”

„Eu nu stau acolo pentru a fi şantajat de Costea şi de Cafeneaua Piaţa Unirii”

„Matale eşti un şmecher. Ce-ai să-mi faci? E oraşul tău?”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei