Primele măsuri după dezastrul din Piaţa Centrală
Dimensiune font:
Oamenii îşi vor putea desfăşura activitatea chiar în zona, pieţei unii vor merge la parterul Mall Forum Center, iar alţii vor merge în noul bazar * nu se ştiu deocamdată cauzele dezastrului
Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene şi cei ai forţelor de intervenţie s-au întâlnit pentru a discuta despre proporţiile şi urmările dezastrului de la Piaţa Centrală, care a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică. O primă măsură a fost găsirea de soluţii pentru ca toţi comercianţii din piaţă să îşi poată desfăşura activitatea în alte spaţii. O parte vor putea funcţiona în continuare în zona pieţei, cei de la raioanele de carne şi brânzeturi se vor putea muta la parterul Mall Forum Center, alţii vor merge în noul bazar ce va fi inaugurat pe 15 august. „Am mai stabilit un perimetru în care se va desfăşura activitatea de vânzare legume-fructe şi am discutat deja cu comercianţii care sunt cel mai dificil de plasat din cauza necesităţii de aparatură frigorifică. Urmează ca strict pe baza solicitărilor lor să amenajăm spaţii pentru ei la parterul Mall Forum Center, unde practic îşi vor putea relua activitatea”, a spus viceprimarul Aurelia Simionică.
Anchetă
Din păcate, pentru unii incendiul de la Piaţă ar putea însemna falimentul pentru că nu aveau marfa asigurată, deşi erau obligaţi să aibă o astfel de poliţă. Poliţiştii şi specialiştii de la ISU urmează să stabilească motivul pârjolului. Vor fi luate în calcul toate variantele, de la scurtcircuit, neatenţie, neglijenţă sau chiar acţiune intenţionată. „Absolut orice variantă este în studiu, nu este înlăturat nimic, iar în momentul în care vor fi elemente concrete, cu dovezi, cu expertize, acestea vor fi date publicităţii”, a spus subprefectul Gheorghe Neculae. Accesul în zona pieţei a fost restricţionat, pentru a evita accidentarea trecătorilor, dar şi pentru a permite organelor de cercetare să îşi desfăşoare ancheta.
Alina FERENŢ
Piaţa Centrală din Piatra Neamţ a fost mistuită de flăcări în noaptea de sâmbătă spre duminică. Incendiul a fost sesizat în jurul orei 23 de paznic, care a încercat, într-o primă etapă, să stingă flăcările cu ajutorul unui comerciant de produse artizanale care a rămas peste noapte în stand şi al unor stingătoare. Abia după ce au realizat că nu fac faţă situaţiei au anunţat pompierii, care s-au luptat mai bine de patru ore cu flăcările
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau