Primul heliport din munţii Neamţului
Dimensiune font:
Reprezentanţii Serviciului Salvamont Neamţ au inaugurat, săptămână, primul heliport din zona montană a judeţului. Acesta este poziţionat pe platoul de la cabana Dochia. Investiţia făcută cu bani puţini a fost realizată cu ajutorul operatorului economic care deţine în administrare cele două cabane turistice din masiv, Cabana Fântânele şi Durău. „Marcajul din dale de beton şi granit îngropate este situat în apropierea Cabanei Dochia la altitudinea de 1.780 m. Are orientare Est –Vest, ţinându-se cont de vânturile predominante din zonă. Terenul stâncos şi faptul că iarna zăpada nu se depune în strat gros, nu a necesitat fundaţie de beton şi supraînălţare, iar costurile au fost minime. Materialele au fost puse la dispoziţie de SC Durău SA şi Policolor, iar pe această cale doresc să le mulţumesc pentru sprijinul acordat acestui mic proiect”, a declarat Raul Papalicef, şeful serviciului Salvamont Neamţ. Primul elicopter care a inaugurat heliportul din platoul Ceahlăului a fost unul Puma, ce aparţine Ministerului Apărării Naţionale. De la început sezonului, au fost înregistrate 16 operaţiuni de transport pe targă pentru SMURD, 30 cazuri asistate de salvamontişti în puncte sanitare din bazele Salvamont şi 7 acţiuni de căutare a unor persoane rătăcite în masiv. Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau